Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Zelenski îi cere lui Blinken sisteme Patriot suplimentare

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a mulțumit Washingtonului pentru ajutorul „crucial” al SUA și sprijinul bipartizan. Acesta a cerut SUA să trimită două sisteme de rachete Patriot suplimentare pentru a apăra orașul Harkov și restul regiunii nord-estice atacate de Rusia, relatează EFE și Reuters.

"În contextul unei crize de securitate crescănde, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut asistență militară sporită din partea Statelor Unite. Într-o întâlnire cu secretarul de stat american, Antony Blinken, Zelenski a subliniat deficitul mare de sisteme antiaeriene din Ucraina, descriind situația ca fiind 'cea mai mare problemă' a țării."

@Guguta.com

În cadrul unei întrevederi marți cu secretarul de stat american, Antony Blinken, sosit în cursul dimineții la Kiev, Zelenski a declarat că Ucraina are un mare deficit de sisteme antiaeriene și că aceasta este „cea mai mare problemă” în prezent, a adăugat șeful statului ucrainean, citat de agenția națională de presă Ukrinform, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro. Noul pachet de armament american va avea un impact pe câmpul de luptă în Ucraina, a declarat Blinken, aflat în vizită la Kiev într-un moment în care forțele ucrainene se confruntă cu eșecuri pe front, în special în regiunile Doneţk (est) și Harkov (nord-est), după o lungă întârziere a ajutorului american.  Washingtonul a aprobat în cele din urmă un proiect de lege la sfârșitul lunii aprilie pentru a oferi ajutor militar Ucrainei, blocat timp de luni de zile din cauza opoziției unei părți a republicanilor din Congresul american, în timp ce forțele ruse au profitat de superioritatea lor în armament și personal pentru a lansa o ofensivă.  „Pe termen scurt, asistența este acum pe drum, o parte din ea a sosit deja și va sosi și mai multă”, a declarat Blinken, în timpul întâlnirii cu președintele Volodimir Zelenski. Noul ajutor „va conta în mod real în fața agresiunii ruse în curs de desfășurare pe câmpul de luptă”, a adăugat el.  Zelenski a spus că cel mai mare deficit al Ucrainei este în acest moment în domeniul apărării antiaeriene, transmițându-i lui Blinken că Kievul are nevoie de două baterii de apărare antiaeriană Patriot pentru regiunea nord-estică Harkov, bombardată puternic de forțele ruse.  „Civili, combatanți, toată lumea... se află sub rachetele rusești”, a declarat Zelenski.  Președintele ucrainean a declarat că dorește, de asemenea, să discute garanțiile de securitate cu SUA, pe lângă faptul că i-a cerut lui Blinken să se asigure de sprijinul mai multor țări în cadrul summitului de pace preconizat să aibă loc în iunie în Elveția.  Kievul speră că angajamentele reînnoite privind livrările de arme occidentale îi vor permite să recupereze inițiativa pe câmpul de luptă, în timp ce în ultimele zile forțele ruse au avansat în nord-estul țării, ocupând teritorii pe care Ucraina le eliberase în toamna anului 2022.  „Suntem la fel de hotărați ca, în timp, Ucraina să se ridice puternic pe propriile picioare: din punct de vedere militar, economic, democratic”, a spus Blinken.  „O Ucraină puternică, de succes, înfloritoare și liberă este cea mai bună replică posibilă pentru Putin”, a apreciat șeful diplomației americane, recunoscând că Ucraina traversează în prezent „momente dificile”.

Share: