Zece străini, depistați în timp ce traversau ilegal frontiera de stat
- știri
- 29 ianuarie, 2024
- 10:51
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale EST au documentat 10 cetățeni străini care au ajuns în mod fraudulos în Republica Moldova din Ucraina. Unul dintre aceștia deținea un pachet cu substanță interzisă.
"Conform Poliției de Frontieră, 10 cetățeni ucraineni au fost depistați încercând să traverseze ilegal frontiera moldo-ucraineană. Un dintre ei a fost găsit cu amphetamine în geantă, iar toți au menționat că încercau să evite înrolarea în armată. Toți solicitanții au cerut azil pe teritoriul Republicii Moldova."
@Guguta.com
Potrivit Poliției de Frontieră, două cazuri au fost înregistrate în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Volintiri.
Oamenii legii au depistat, pe direcția localității Volintiri, o persoană care se deplasa în grabă spre interiorul Republicii Moldova. În urma verificărilor de la fața locului, patrula mobilă a stabilit că este vorba despre un cetățean ucrainean, iar în geantă, pe lângă lucrurile persoanei, a fost descoperit și un pachețel cu praf alb, confirmat la expertiză ca fiind amphetamine. În cadrul audierilor, acesta a spus că substanța a fost procurată în Ucraina pentru consum propriu.
Ulterior, ca urmare a măsurilor de securitate la frontieră au fost surprinși, pe același segment de responsabilitate, alți trei cetățeni străini care au traversat ilegal frontiera moldo-ucraineană. Aceștia au fost descoperiți în zona de răspundere a Sectorului Poliției de Frontieră Tocuz, la aproximativ 500 metri de linia de frontieră.
Ultimul incident a fost înregistrat de către polițiștii de frontieră din Tudora în perimetrul de responsabilitate fiind descoperite două persoane străine care înaintau spre localitatea Palanca. În cadrul audierilor bărbații au confirmat că traversase ilegal frontiera de stat.
În cadrul cercetărilor, cei 10 cetățeni ucraineni au justificat acțiunile ilegale prin faptul că refuzau înrolarea în armată. Toți sunt solicitanți de azil pe teritoriul Republicii Moldova.
Foto: Border.gov.md
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.