Victor Parlicov: Vom avea reguli pe piața gazelor pentru furnizori veritabili
- ipn
- 29 decembrie, 2023
- 07:26
Cu ultimele modificări ale legislației, suntem aproape de a avea reguli pe piața gazelor care să permită „o activitate a furnizorilor veritabili”.
"Ministrul energiei, Victor Parlicov, a anunțat modificările la Legea cu privire la gazele naturale, subliniind noi cerințe pentru deținătorii de licență și punând accent pe separarea celor care furnizează cu adevărat gaze de cei care dețin licența doar pentru 'orice eventualitate'. Acesta a venit în urma suspendării licenței 'Nordgaz Furnizare' SRL de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, după ce a început livrarea neautorizată de gaze naturale."
@Guguta.com
Așa a comentat ministrul energiei, Victor Parlicov, modificările la Legea cu privire la gazele naturale care au fost votate joi, în a doua lectură, de Parlament.
Ministrul energiei a comunicat că au fost modificate cerințele față de licență la furnizarea gazelor. Astfel, deținătorii de licență vor trebui să treacă o procedură de reconfirmare a licenței sale. „Experiența cu Nordgaz-ul ne-a învățat că există tentații uneori ca licența la furnizarea gazelor să fie utilizată pe post de generatori de știri, dar nu pentru furnizarea gazelor”, a spus oficialul.
Victor Parlicov a comunicat că vor fi create „filtre” pentru ca cei care cu adevărat furnizează gaze să fie separați de cei cărora licența le trebuie pentru „orice eventualitate”. Costurile de intrare pentru licențieri urmează să fie mai înalte și cei care într-adevăr vor să furnizeze gaze, vor găsi resursele respective, dar „dacă ei nu au de gând să furnizeze gaze, atunci n-are rost să bulverseze opinia publică”.
Recent, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a suspendat licența „Nordgaz Furnizare” SRL. Activitatea de furnizare a gazelor naturale a fost oprită pentru un termen de trei luni. Decizia a fost emisă în baza sesizării din partea operatorului sistemului de transport al gazelor naturale „Vestmoltransgaz” SRL care a informat că, deși furnizorul „Nordgaz Furnizare” SRL încă nu dispune de cantități de gaze injectate sau rezervate în sistemul național al gazelor naturale, acesta a început livrarea neautorizată a gazelor naturale către consumatorii săi, extrăgând volumele din sistemul gazier al Republicii Moldova. Astfel, s-a constatat o încălcare flagrantă a prevederilor Regulilor pieței gazelor naturale, aprobate prin hotărârea ANRE și ale Legii cu privire la gazele naturale.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.