Viceprimar: 864 de elevi refugiați, înmatriculați în școlile municipale
- realitatea
- 04 februarie, 2024
- 13:42
Primăria Chișinău asigură în continuare servicii educaționale pentru copiii refugiați din Ucraina. În prezent, în școlile din Chișinău sunt înmatriculați 864 de elevi ucraineni, iar grădinițele municipale sunt frecventate de 270 de copii refugiați din țara vecină. Datele au fost prezentate de viceprimarul municipiului Chișinău Angela Cutasevici.
"Angela Cutasevici, viceprimarul municipiului Chișinău, ne informează că orașul găzduiește un număr mare de copii refugiați din Ucraina în sistemul educațional municipal, imprimând responsabilitatea de a asigura locuri suficiente în școli și grădinițe. În plus, copiii beneficiază de un sistem de învățământ online și au acces la numeroase servicii extrașcolare, măsură care asigură incluziunea comunitară a acestei categorii vulnerabile de copii."
@Guguta.com
„În prezent, în sistemul educațional municipal, în școli, avem 864 de copii din Ucraina înmatriculați. În grădinițe avem 270 de copii. Numărul acesta mare este o responsabilitate pentru noi, pentru că trebuie să le asigurăm un loc în școlile și grădinițele municipale. De aceea, depunem eforturi ca să acoperim toate cererile pe care le înaintează părinții. În cazul în care nu este loc într-o școală sau grădiniță recomandăm instituția din imediata apropiere. Prin oferirea serviciilor educaționale noi asigurăm incluziunea comunitară a refugiaților”, a spus viceprimarul municipiului Chișinău, Angela Cutasevici.
Potrivit viceprimarului, o mare parte dintre elevii ucraineni, care se află pe teritoriul municipiului Chișinău, își fac studiile online. De asemenea, copiii refugiați din Ucraina au acces la toate serviciile municipale extrașcolare.
„Avem mulți refugiați și în sistemul non-formal, pentru că sunt foarte mulți care învață online. Respectiv, cumulativ de la începutul războiului am avut peste 2000 de copiii care au beneficiat de toate tipurile de servicii non-formale, fiind vorba de biblioteci, centre de zi, centre extrașcolare, tabere”, a explicat Angela Cutasevici.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.