Ungaria a rămas singurul obstacol a Suediei în drumul către NATO
- protv
- 24 ianuarie, 2024
- 22:41
Viktor Orban, premierul Ungariei, a declarat, joi, că țara sa susține candidatura Suediei la NATO. După ce Turcia a aprobat ratificarea, doar statul maghiar a mai rămas să aprobe demersul nordicilor la Alianță.
"Prim-ministrul ungar Viktor Orban a confirmat suportul țării sale pentru aderarea Suediei la NATO, o mișcare surprinzătoare având în vedere opoziția anterioară a Ungariei. Aceasta face din Ungaria ultimul aliat NATO care nu a aprobat încă aderarea Suediei."
@Guguta.com
Premierul ungar Viktor Orban a discutat, miercuri cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Surprinzător, Orban a declarat că a reafirmat sprijinul Ungariei pentru aderarea Suediei la NATO și că va continua să îndemne Adunarea Națională a Ungariei să voteze în favoarea acesteia. Ungaria și Turcia au fost singurii doi aliați NATO care nu au aprobat cererea Suediei atunci când aceasta a fost depusă în mai 2022, până când parlamentul turc a ratificat-o marți.
Stoltenberg a precizat că salută "sprijinul clar" al lui Orban și că "așteaptă cu nerăbdare ratificarea imediat ce parlamentul se va reuni din nou". În ultimul an, premierul Ungariei a fost unul dintre contestatarii aderării Suediei la NATO.
Finlanda, care a depus cererea de aderare la NATO în aceeași zi cu Suedia, a fost admisă în Alianță în aprilie 2023.
Parlamentul turc a ratificat, marţi seara, aderarea Suediei la NATO, marcând încheierea a 20 de luni de negocieri între Ankara şi Stockholm.
Candidatura suedeză a fost aprobată cu o majoritate covârşitoare. Prin decizia Executivului turc a fost ridicat, astfel, un obstacol major în calea aderării acestei țări, anterior nealiniate, în alianța militară.
Acesta va intra în vigoare după publicarea sa în Monitorul Oficial, care se așteaptă să fie rapidă.
Ungaria rămâne, așadar, singurul aliat NATO care nu a aprobat aderarea Suediei.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.