Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Un vicepreședinte al PDCM, consultant într-un proiect de milioane la CFM

Anatol Usatîi, vicepreședintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, fost ministru al Economiei și Infrastructurii în guvernul condus de Ion Chicu, a ajuns consultant într-un proiect de peste o sută de milioane de euro, implementat de Calea Ferată din Moldova.

"Proiectul major de reabilitare a Căilor Ferate din Moldova, condus de Oleg Tofilat și finanțat printr-o combinație de granturi și împrumuturi în valoare totală de aproximativ 114 milioane de euro, promite să îmbunătățească infrastructura de transport a țării. Această inițiativă implică reînnoirea liniilor principale de-a lungul coridorului Nord-Central în Moldova, acoperind aproximativ 128,3 km de linie și legând principalele localități."

@Guguta.com

La moment, Calea Ferată din Moldova este condusă de Oleg Tofilat, un fost consilier al lui Ion Chicu în perioada în care ultimul ocupa funcția de prim-ministru. Potrivit Zdg.md, Tofilat și Usatîi susțin că nu există nicio legătură între activitatea lor în Guvernul Chicu și cooptarea fostului ministru în cadrul proiectului Căilor Ferate.

În luna august 2023 a fost lansat proiectul investițional ce presupune achiziționarea de șine, traverse, elemente de fixare și balast pentru reînnoirea liniilor principale de-a lungul coridorului Nord-Central în Moldova și efectuarea lucrărilor de reabilitare pentru aproximativ 128,3 km de linie, dintre care estimativ 96,7 km reînnoire completă și 31,7 km de reînnoire parțială. Proiectul implică finanțare combinată în mărime de 114 milioane euro sub formă de granturi și împrumuturi. Căile ferate reînnoite vor lega localitățile Vălcineț – Ocnița – Bălți – Ungheni – Chișinău – Căinari.

Până la etapa actuală au fost semnate cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD): acordul de împrumut în mărime de 23 de milioane de euro și acordul de grant oferit prin intermediul Instrumentului de Vecinătate, Cooperare pentru Dezvoltare și Cooperarea Internațională pentru Europa Globală în mărime de 19,5 milioane euro.

Pe 13 decembrie 2023, Guvernul a aprobat negocierea și semnarea unui contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiții (BEI) sub formă de împrumut în mărime de 41,2 milioane euro, acesta fiind semnat la 18 decembrie 2023.

Totodată, urmează a fi alocat un grant în mărime de 12 milioane euro. Complementar, se discută cu BERD asupra majorării sumei împrumutului de la 23 la 41,2 milioane euro. În total bugetul proiectului ar urma să fie constituit din 82,4 milioane euro împrumut și 31,59 milioane de euro grant. Resursele vor fi orientate spre achiziția de materiale, contractarea lucrărilor de proiectare și reabilitare pentru întregul tronson.

Citește întreg articolul pe Zdg.md.

Share: