Un regizor iranian, condamnat la închisoare și lovituri de bici. Ce acuzații i se aduc
- stirileprotv
- 10 mai, 2024
- 01:11
Cunoscutul regizor iranian Mohammad Rasoulof, laureat cu Ursul de Aur la Berlinala din 2020, ar fi fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare, transmite joi agenţia DPA.
"Mohammad Rasoulof, regizor cunoscut pentru criticile sale la adresa regimului din Iran, a fost condamnat la opt ani de închisoare și pedepsit cu lovituri de bici, potrivit declarațiilor avocatului său, Babak Paknia. În ciuda interdicției de a mai face filme, Rasoulof a continuat să-și exprime punctul de vedere, fapt ce i-a adus, se pare, această pedeapsă severă. Decizia instanței nu a fost încă confirmată oficial de autoritățile iraniene."
@Guguta.com
Avocatul său, Babak Paknia, a scris miercuri pe reţeaua socială X că un tribunal din Teheran l-a condamnat pe Mohammad Rasoulof, în vârstă de 52 de ani, la opt ani de închisoare, dintre care cinci trebuie executaţi. Regizorul urmează, de asemenea, să fie pedepsit cu lovituri de bici, transmite Știri.md, cu referire la stirileprotv.ro. Potrivit avocatului apărării, magistraţii au declarat că la originea pedepsei severe se află o încălcare a securităţii naţionale. Rasoulof a fost obligat, de asemenea, la plata unei amenzi. Confiscarea bunurilor a fost, de asemenea, menţionată. Nu există deocamdată nicio confirmare a acestei hotărâri din partea autorităţilor judiciare iraniene. Unele media iraniene au preluat postarea avocatului. Cu puţin peste un an în urmă, lui Rasoulof i s-a interzis să călătorească în străinătate. Cineastul a fost eliberat din celebra închisoare Ewin din Teheran în februarie 2023, după aproximativ şapte luni de detenţie. Înainte de a fi încarcerat, el a criticat prăbuşirea unui centru comercial din oraşul Abadan din sud-vestul Iranului, eveniment soldat cu numeroşi morţi. Rasoulof, care a fost recompensat cu Ursul de Aur la Berlinala din 2020 pentru filmul său filmul „There is No Evil”, despre pedeapsa capitală în Iran, este considerat critic la adresa regimului din ţara sa. El a trăit alternativ la Teheran şi la Hamburg şi şi-a continuat activitatea, în pofida faptului că i s-a interzis să facă filme.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.