Un mic oraș industrial din nord-estul României poate părea o destinație turistică neatractivă, dar Comănești este locul unde un număr mare de vizitatori din țări îndepărtate, precum Japonia, aleg să-și petreacă o parte din sezonul sărbătorilor de iarnă.

"Festivalul Urșilor Dansatori din Moldova este o tradiție anuală spectaculoasă care atrage oamenii datorită spiritului său liber și vibrant. Bazat pe credințe antice, acest obicei străvechi relevă valorile, convingerile și legăturile puternice de comunitate, totodată reprezentând o modalitate pentru tineri și cei mai în vârstă de a se conecta cu rădăcinile lor culturale și istorice. Festivalul nu este doar un dans, este un ritual în care tradiția și adrenlina se împletesc într-un spectacol de neuitat."

@Guguta.com

Aceștia vin aici pentru a vedea un eveniment anual care a luat naștere dintr-o tradiție milenară în regiunea Moldovei: Oameni de toate vârstele, îmbrăcați în blănuri de urs, organizați în cete, mărșăluind și dansând în sunetul asurzitor al tobelor, scrie Associated Press, care a făcut un reportaj de la Comănești.

Festivalul Urșilor Dansatori, așa cum a devenit cunoscut acest obicei, începe în zilele dinaintea Crăciunului și se încheie spectaculos la Comănești, pe 30 decembrie. Unii dintre „urși” mârâie în glumă sau se prefac că vor ataca spectatorii.

Blănurile de urs pe care le poartă dansatorii, care pot cântări până la 50 de kilograme, sunt transmise din generație în generație. Cetele păzesc cu grijă metodele pe care le folosesc pentru a păstra blănurile în stare bună și gata de a fi purtate în anul următor.

Unul dintre cele mai cunoscute grupuri este Ceata Urșilor din Sipoteni, care poartă numele unui cartier din Comănești, unde s-a născut fondatorul său, Costel Dascălu. Are până la 120 de membri, unii care au început să participe de la vârsta de trei ani.

„Copiii mei, Amalia și David, sunt deja în ceată”, a spus Dascălu, care avea opt ani când a dansat pentru prima dată îmbrăcat în urs, pe vremea când România era încă sub dictatură comunistă. Pe atunci, și-a amintit el, era un spectacol mult mai discret, „urșii” vizitând casele oamenilor doar în preajma Crăciunului.

Localnicii spun că obiceiul datează dinainte de creștinism, când se credea că animalele sălbatice îi păzeau pe oameni de nenorociri și pericole.

Prin urmare, urșii dansatori mergeau la casele oamenilor și le băteau la ușă pentru noroc și un an nou fericit.

Membrii cetei de urși din Sipoteni au împărtășit câteva dintre motivele pentru care se asigură că ritualul continuă an de an. Păstrarea tradiției a fost o temă recurentă, dar unii dintre ei au spus că au o doză de adrenalină atunci când poartă blana unui animal, dansează pe ritmuri de tobe tribale și socializează cu alți tineri în viața reală și nu online. Mulți au spus că au sentimentul că întruchipează pentru scurt timp spiritul unui urs.

„Mă simt eliberată, Ursul ne eliberează sufletele”, a spus Maria, care s-a alăturat cetei de urși Sipoteni când avea cinci ani.

„Mă conectez, de asemenea, cu tatăl meu dispărut, care m-a introdus în tradiție în urmă cu 17 ani”, a mai spus ea.

Localnicii sunt fericiți că tradiția a supraviețuit în condițiile în care regiunea a pierdut o mare parte din populație începând cu anii 1990, când mulți oameni au plecat să caute locuri de muncă în Europa de Vest, după căderea comunismului.

Mariana, o femeie de 35 de ani, se întoarce în fiecare an din străinătate pentru a dansa cu ceata din care face parte de la vârsta de șase ani.

„Sper că copiii noștri vor face ca acest obicei unic să dureze pentru totdeauna. Mă pot imagina renunțând la orice, dar nu voi renunța niciodată să fac asta”, a spus ea.