Ucraina vrea să deschidă un consulat la Tiraspol? Reacția Chișinăului
- newsmaker
- 22 februarie, 2024
- 14:52
Chișinăul și Kievul nu au discutat deocamdată „în mod substanțial” problema oferirii de către Ucraina a serviciilor consulare în regiunea transnistreană. Precizarea a fost făcută de reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe (MAE), după ce autoritățile din țara vecină au anunțat că Ucraina și-ar putea restabili consulatul itinerant din regiunea transnistreană.
"Reprezentanții Ministerului de Externe au clarificat că nu se preconizează deschiderea unui consulat ucrainean permanent pe malul stâng al Nistrului, ci mai degrabă prestarea serviciilor consulare itinerante de către consulii de la ambasada Ucrainei de la Chișinău. Acesta ar putea însemna asistența la fața locului, cum ar fi procesarea documentelor pentru cetățenii ucraineni din regiune. Decizia vine în contextul discuțiilor recente între oficialii ucraineni și moldoveni privind serviciile consulare pentru cetățenii ucraineni în regiunea transnistreană."
@Guguta.com
Fiind contactați de Newsmaker.md, reprezentanții Ministerului de Externe au mai subliniat că nu se pune problema deschiderii unui consulat ucrainean permanent pe malul stâng al Nistrului, care nu se află sub controlul autorităților constituționale, transmite Știri.md. „Nu poate fi vorba decât despre prestarea așa-numitelor servicii „consulare itinerante” de către consulii de la ambasada Ucrainei de la Chișinău. Aceasta înseamnă că un consul poate veni în regiune pentru a oferi asistență la fața locului, cum ar fi procesarea documentelor pentru cetățenii ucraineni. Menționăm că, în principiu, acest tip de servicii itinerante sunt cunoscute și utilizate pe scară destul de largă în practica consulară din lume. În ceea ce privește furnizarea de servicii consulare pe malul stâng al râului Nistru, orice activitate de acest gen ar trebui să țină cont de specificul regiunii. Problema va fi ridicată în cadrul dialogului cu partea ucraineană”, a precizat MAE. Știri.md amintește că la data de 19 februarie, la întrevederea ambasadorului cu misiuni speciale Păun Rogovei, responsabil de dosarul transnistrean în cadrul MAE al Ucrainei, cu vicepremierul de la Chișinău Oleg Serebrian și liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski, Ucraina și-a exprimat disponibilitatea de a lua în considerare problema restabilirii serviciilor consulare la fața locului pentru cetățenii ucraineni pe teritoriul regiunii transnistrene. Tot pe 19 februarie, vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a avut o întrevedere la Chișinău cu ambasadorul cu misiuni speciale al Ucrainei responsabil de dosarul transnistrean, Păun Rogovei. Cei doi oficiali au discutat inclusiv despre diferendul transnistrean. După întrevederea cu Serebrian, ambasadorul Rogovei a avut o întâlnire, la Tiraspol, și cu liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski. Părțile au pledat pentru o soluționare pașnică a problemei transnistrene. În același timp, Rogovei a subliniat că „Kievul va reacționa hotărât la orice provocare menită să implice regiunea transnistreană în război și să destabilizeze situația din Moldova”. Precizăm că, pe lângă ambasada de la Chișinău, Ucraina avea două consulate în Republica Moldova: unul la Bălți și unul la Tiraspol. Practica consulatului mobil al Ucrainei a fost pusă în aplicare la Tiraspol până în februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.