Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Tradiție la cea mai veche mănăstire ortodoxă din România

Credincioşi din tot cuprinsul Banatului şi-au îndreptat paşii, sâmbătă, 6 ianuarie 2024, spre străvechea mănăstire Hodoş-Bodrog pentru a participa la Sfânta Liturghie şi la Slujba de sfinţire a Aghiasmei celei Mari.

"Credincioșii au participat în număr mare la Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, săvârșită la mănăstirea Hodoș Bodrog, cea mai veche mănăstire ortodoxă din România. Participanții au avut ocazia să asiste la procesiunea de la râul Mureș, unde a avut loc slujba Aghiasmei Mari, și să experimenteze puterea vindecătoare și tămăduitoare a acesteia."

@Guguta.com

Şi-n acest an, credincioşii veniţi în număr foarte mare au avut ocazia să participe, în ziua de praznic, la Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur săvârşită de soborul mănăstirii în biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”. Din sobor au făcut parte Protos. Grigorie Timiș, starețul mănăstirii, Arhim. Nestor Iovan, Protos. Dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, Protos. Dr. Nicolae Tang, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, Protos. Macarie Deleu, Ieromonah Antonie Oanea, Preotul pensionar Traian Moțiu, Arhid. Gherasim Tompa și Ierod. Varlaam Frîncu. Răspunsurile la strană au fost date de obștea mănăstirii.

„În cuvântul de învățătură rostit la Sfânta Liturghie, Părintele Protos. Dr. Nicolae Tang a arătat că Botezul Domnului reprezintă începutul propovăduirii Mântuitorului. Totodată, prin propriul Său botez, Mântuitorul a rânduit în Biserică Taina Botezului. Viața noastră duhovnicească începe prin botez, așa cum lucrarea de mântuire a lumii a început prin Botezul lui Hristos. După Sfânta Liturghie a avut loc ieşirea în procesiune la râul Mureş, aşa cum s-a îndătinat la această mănăstire, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, unde s-a săvârşit slujba Aghiasmei Mari”, a declarat asist.univ.drd. Cătălin-Iulian Drăgan. Râul Mureș se află în apropierea mănăstirii.

După săvârşirea slujbei Aghiasmei Mari, Părintele Protos. Dr. Iustin Popovici a adresat credincioşilor un cuvânt de învățătură în care a arătat motivația pentru care se iese lângă Râul Mureș pentru a sfinți apa în ziua de Bobotează, râu ce se află în apropierea sfintei mănăstiri după cum însăși rânduielile tipiconale îndeamnă preotul să săvârșească slujba în exteriorul bisericii.

De asemenea, părintele consilier a amintit că anul acesta este dedicat pastorației și îngrijirii bolnavilor și sfinților tămăduitori fără de arginți și a arătat beneficiile terapeutice sau tămăduitoare ale Aghiasmei Mari în viața creștinului, după cum reiese din rugăciunea ce se citește la sfințirea apei ca fiind ,,izvor de nestricăciune, dar de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtarea puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toți, cei ce se vor stropi și vor gusta dintr-însa, să o aibă spre curățirea sufletelor și a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfințirea caselor și spre tot folosul de trebuință”.

Părintele Iustin a îndemnat credincioșii prezenți să ducă această aghiasmă și la casele celor bolnavi spre a o consuma cu multă credință pentru tămăduirea de bolile cele sufletești și trupești.

În timpul troparului „În Iordan botezându-te…”, au fost eliberaţi trei porumbei, simbol pentru Sfânta Treime. Apoi, apele râului Mureş au fost binecuvântate cu sfânta cruce de către unul dintre slujitori.

Hodoş Bodrog este cea mai veche mănăstire ortodoxă din România (ctitorită în anul 1177). Actuala mănăstire, situată pe șoseaua Arad - Periam, la numai 15 km nord de Arad, pe cursul inferior al Mureșului, după tradiție, ar fi o continuare a alteia mai vechi din Cenad (pe Mureș) de la începutul secolului XI. Cercetările arheologice făcute în anul 1976 au descoperit în incinta mănăstirii mai multe vestigii care dovedesc existența unei așezări monahale pe acest loc încă de la inceputul mileniului II.

Share: