Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Tradiția religioasă legată de cultul morților

În lumea creştină sunt ţinute mai multe zile în memoria răposaților.

"Paștele Blajinilor este o sărbătoare profundă, încărcată de tradiție cu rădăcini ce se pierd în timp. Este o zi sacrosanctă de comemorare a celor adormiți, îmbinată cu o parte mistică, precum figura blajinilor. Istoria, tradițiile și ritualurile legate de această sărbătoare sunt păstrate și respectate cu sfințenie de moldoveni."

@Guguta.com

Însă un loc aparte printre acestea îl ocupă Paştele Blajinilor, transmite Știri.md cu referire la noi.md. Paştele Blajinilor este la origine o sărbătoare populară veche. În tradiția creştină aceasta are dată mobilă și depinde de ziua Învierii Domnului.  Sărbătoarea este ținută în prima duminică după Paște sau luni, ziua a opta după Paşte - ziua când imaginar are loc întâlnirea celor vii cu cei răposați. Sărbătoarea în cauză se numeşte Paştele sau Lunea Morţilor, Prohodul (sau Prohoadele), Paştele Blajinilor.  Paștele Blajinilor are o răspândire mai largă în Moldova și Bucovina. Se cunosc unele credinţe prin care se explică cine sunt blajinii. Se crede că „Blajinii" se trag din seminţia lui Sit (Set), feciorul lui Adam. Blajinii trăiesc, departe aproape la marginea pământului, pe lângă Apa Sâmbetei. Se spune că ei sunt oameni supuşi, ascultători, blajini plecaţi întru Domnul, religioşi şi buni la inimă incapabili de a face rău. Aceștia duc o viaţă reţinută, respectă cu stricteţe posturile. Ei nu ştiu să calculeze timpul, nu ştiu când au loc sărbătorile, în special Paştele.  În acest sens se crede că este bine să dai cojile de ouă vopsite de la Paște pe o apă curgătoare, pentru că „ele ajungând în Ţara Blajinilor să le dea de ştire răposaţilor că a venit Paştele". Blajinii postesc tot anul şi când văd plutind cojile de ouă pe apă, atunci află că a fost Paştele. Se crede că cojile ajunse în ţara lor se transformă în ouă întregi cum au fost la început pentru ca și ei să sărbătorească Paștele. Paştele Blajinilor nu prezintă o lege concretă bisericească, un canon sau testament, ci o tradiţie sfântă legată în special de cultul morţilor, creată din îndemnul şi înţelepciunea creştinilor.  Istoria acestei sărbători începe înaintea creştinismului. Ca și pe timpuri, sărbătorindu-se primăvara aceasta are legătură cu cultul învierii și înnoirii naturii, de aceea în acest anotimp se obișnuiește săvârșirea diferitor ritualuri de pomenire a decedaților. În tradiția autohtonă există și până în prezent credinţa că decedaţii, ca nişte divinităţi, pot influenţa pozitiv sau negativ asupra vieţii oamenilor: sunt în stare să aducă roadă bună ori secetă, sănătate sau boli, succese ori nenorociri.  Una din etapele premergătoare acestei sărbători este curăţenia generală în cimitire, îngrijirea mormintelor etc. După felul cum creştinii îngrijesc de morminte, poţi judeca despre respectarea credinţei legate de cultul strămoşilor noştri.  Este semnificativă prima zi de joi de după Paşti – numită „Joia Mare", „Joia Morţilor" când anume în această zi vin sătenii să facă curăţenie în cimitire, aducând cu ei copturi, ouă roşii, plăcinte, oferindu-le pomană de sufletul răposaţilor.  O atenție deosebită se acordă pregătirii pomenilor, în care intră un colac, o lumânare, chibrite, ou roşu, copturi şi neapărat un şervet sau diverse piese de îmbrăcăminte. Pomenile se aşează pe masă de cu seară, se aprind lumânările pentru puţin timp, semn că „cei răposaţi să ştie că la ei vor veni".  În diminiaţa zilei de Blajini în cimitire lumea vine la mormintele părinţilor, rudelor cu pomeni, vin. Preotul „prohodeşte" mormintele şi sfinţeşte pomenile, acestea din urmă se dau de pomană de sufletul celor morţi împărţindu-le de obicei copiilor, rudelor, prietenilor, oamenilor săraci.  În Moldova sunt răspândite mai multe forme de pomenire a răposaţilor în ziua de Blajini.  În unele sate se vine la cimitir cu pomeni şi după ce se împart, rudele se întorc acasă şi se așează la masă. În alte localități apropiații se adună la cimitir aducând cu ei mâncare şi băutură şi aranjează o masă comună. Vinul din pahare nu este servit până la fund, pentru că băutura rămasă se toarnă peste mormânt.  Unii zic că vinul acesta este destinat pentru Diavol, de la care răposatul ar fi cumpărat pământ pentru mormântul său.  Alţii cred că vinul îl beau răposaţii, pentru ca să fie şi ei veseli.  Rămăşiţele bucatelor le lasă pe morminte sau le dau de pomană, crezând că, dacă se aduc acasă, se săvârșește un mare păcat şi este semn rău. De la cine am împrumutat datina pomenirii celor adormiţi nu se ştie exact, dar un lucru este cert: aceasta este ziua în care ne amintim de ei şi le-o consacrăm ducându-ne la cimitir, la mormintele lor. Datinile, tradiţiile strămoşeşti legate de Paștele Blajinilor sunt păstrate și respectate de moldoveni cu sfinţenie.

Share: