Timişoara Pentru Valori Europene: Maia Sandu, prima laureată a premiului
- agerpres
- 09 ianuarie, 2024
- 09:30
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va primi, sâmbătă, Premiul "Timişoara Pentru Valori Europene", acordat de Municipiul Timişoara, onorând personalităţi recunoscute pe plan internaţional care, cu determinare, curaj şi creativitate, promovează sau apără valorile europene în interiorul şi în afara Uniunii Europene.
"Maia Sandu a fost desemnată prima laureată a distinției înalte 'Timișoara pentru Valori Europene', un premiu instituit de Municipiul Timișoara. Visiunea sa clară și determinarea pentru valorile europene au fost motivul selecției, promovând aspirațiile europene ale Republicii Moldova."
@Guguta.com
Maia Sandu este prima laureată a celei mai înalte distincţii instituite anul acesta de Municipiul Timişoara, a anunţat, luni, Biroul de presă al Primăriei.
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, preciza, în sfârşitul anului trecut, că premiul este în valoare de 30.000 de euro, fiind susţinut din contribuţii ale unor companii timişorene.
"În vremurile de criză pe care le traversăm, Timişoara este pregătită să îşi asume o voce clară în apărarea şi promovarea valorilor europene. Aceste valori sunt şi valorile Timişoarei: libertate, democraţie, diversitate, toleranţă. Sunt valori pe care Timişoara le-a câştigat cu curaj şi sânge în Decembrie 1989. Le-a afirmat cu efervescenţă în acest an în calitate de Capitală Europeană a Culturii. Premiul Timişoara pentru Valori Europene este afirmarea concretă a spiritului Timişoarei, încărcat de curaj şi libertate", a spus primarul Dominic Fritz.
În desemnarea preşedintei Maia Sandu câştigătoare a Premiului "Timişoara pentru Valori Europene" pentru anul 2023, membrii juriului au apreciat "claritatea viziunii europene şi determinarea cu care aceasta o urmăreşte, creând în aspiraţiile europene ale Republicii Moldova atunci când mulţi le considerau o utopie", potrivit Primăriei Municipiului Timişoara.
La sfârşitul anului 2023, Consiliul European a votat în unanimitate demararea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Juriul care a desemnat-o pe Maia Sandu ca primă laureată a premiului este format din personalităţi marcante din ţară şi din diaspora, care promovează valorile europene: Mircea Cărtărescu (Bucureşti), scriitor; Iulia Motoc (Haga), judecător al Curţii Penale Internaţionale; Cristian Măcelaru (Koln), director muzical al Orchestrei Naţionale a Franţei; Simona Miculescu (Paris), Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar, Delegat Permanent al României pe lângă UNESCO; Anca Miruna Lăzărescu (Munchen), regizoare şi scenaristă; Adriana Babeţi (Timişoara), scriitoare şi critic literar.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.