Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Țara unde brazii de Crăciun ajung la peşti. Ajută la protejarea mediului

Zeci de brazi de Crăciun colectaţi după perioada sărbătorilor de iarnă sunt reciclaţi în apele îngheţate din Stockholm în beneficiul speciilor acvatice sălbatice care trăiesc în arhipelagul suedez, transmite AFP.

"O inițiativă a unei asociații suedeze de pescuit care promovează reutilizarea brazilor de Crăciun pentru a ajuta la reechilibrarea ecosistemului este un exemplu minunat de inițiativă ecologică ce are un impact pozitiv asupra mediului înconjurător."

@Guguta.com

Iniţiativa unei asociaţii naţionale de pescari care contribuie la reechilibrarea ecosistemului periclitat în urma activităţilor umane a fost salutată de activiştii de mediu.

După trecerea sărbătorilor de iarnă, brazii care au împodobit casele sunt ataşaţi de pietre şi aruncaţi din barcă într-un lac dintr-o zonă industrială a capitalei suedeze.

„În jurul nostru sunt o mulţime de construcţii, multe ambarcaţiuni care trec pe aici", a explicat pentru AFP Malin Kjellin, manager de proiect în cadrul asociaţiei suedeze de pescuit Sportfiskarna.

Începând cu 2016, în fiecare an, asociaţia a colectat brazi de la persoane fizice după perioada Crăciunului.

„Vegetaţia necesară pentru ca peştii să depună icre a dispărut, aşa că aceasta este o modalitate de a înlocui ceea ce s-a pierdut", a explicat ea.

Peste o mie de brazi au fost deja amplasaţi în diferite zone ale arhipelagului.

Fiecare brad, cu ramurile şi cu acele sale, „este ideal ca peştii să îşi depună icrele şi, de asemenea, pentru care cei mici să se ascundă", a adăugat ea.

Grupuri de peştişori cuibăriţi între ramuri pot fi văzute în imaginile video subacvatice, filmate în apropierea copacilor scufundaţi în anii precedenţi.

„Observăm că funcţionează cu adevărat", a declarat bucuroasă Yvonne Blomback, manager de proiect în cadrul WWF.

„Aceşti peşti sunt foarte importanţi deoarece participă la lanţul trofic care ajută la reglarea algelor. Sunt o problemă reală în Marea Baltică din cauza fertilizării terenurilor agricole şi a scurgerilor rezultate în mare", a explicat ea.

De la sfârşitul secolului al XIX-lea, mlaştinile de lângă coaste au fost transformate în câmpuri, cu toate că erau un habitat foarte important pentru peşti, iar de atunci ei au avut mari probleme de supravieţuire, a mai explicat Blomback.

Ziua de 13 ianuarie marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă în ţara scandinavă şi este ziua în care oamenii îşi aruncă brazii de Crăciun.

„Aici, în Suedia, oferim o identitate reală brazilor de Crăciun; îi alegem cu grijă, îi aducem în casă şi trăim cu ei", a spus Camilla Hallstrom, o locuitoare din o Stockholm în vârstă de 63 de ani, care a aruncat sâmbătă un mic molid la un punct de colectare amenajat în acest scop.

Potrivit acesteia „este minunat să ai soluţii ecologice, astfel încât ei (brazii, n.r.) să continue să servească" unui scop.

Iniţiativa s-a extins în alte regiuni suedeze. „Sper că mai mulţi oameni vor începe, persoanele particulare pot face asta şi singure", a sugerat Malin.

Share: