Sute de adepți ai forțelor de opoziție din Serbia amenință că vor bloca străzile
- adevarul
- 27 decembrie, 2023
- 23:51
Sute de militanţi ai opoziţiei sârbe, majoritatea studenţi, au ameninţat miercuri că vineri, 29 decembrie, vor bloca timp de 24 de ore străzile capitalei Belgrad dacă preşedintele Aleksandar Vucic nu le satisface revendicările asupra alegerilor desfăşurate pe 17 decembrie şi al căror rezultat nu este recunoscut de opoziţie, conform Agerpres.
"În fața Facultății de Filosofie din Belgrad, sute de tineri protestatari au cerut examinarea listelor electorale. Acest protest vine în urma acuzațiilor de fraudă electorală făcute de coaliția de opoziție 'Serbia împotriva violenței', care susține că alegători sârbi din Bosnia vecină au fost autorizați ilegal să voteze în scrutinul de pe 17 decembrie."
@Guguta.com
Sute de protestatari tineri s-au adunat miercuri la apelul organizaţiei Borba (Lupta) în faţa Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Belgrad pentru a cere examinarea listelor electorale, relatează France Presse. Un activist al acestei organizaţii, Ivan Bijelic, a declarat că blocarea străzilor va începe vineri la ora 11:00 GMT, acţiune ce se va încheia a doua zi pentru a permite desfăşurarea unei alte manifestaţii, organizate de un grup de "intelectuali, artişti şi celebrităţi".
Acuze de vot ilegal
Potrivit principalei coaliţii de opoziţie, denumită "Serbia împotriva violenţei", alegători sârbi din Bosnia vecină ar fi fost autorizaţi să voteze, în mod ilegal, la Belgrad în scrutinul din 17 decembrie, câştigat de formaţiunea de dreapta naţionalistă a preşedintelui Aleksandar Vucic, Partidul Progresist Sârb (SNS), cu 46% din voturi, în timp ce respectiva coaliţie de opoziţie a obţinut numai 23,5% din voturi.
Aceasta din urmă acuză fraude şi cere repetarea scrutinului, în timp ce manifestanţi susţinători ai opoziţiei menţin presiunea prin proteste zilnice. Preşedintele Aleksandar Vucic respinge acuzaţiile de fraudă şi a declarat că deţine dovezi conform cărora aceste proteste sunt "orchestrate din străinătate".
Manifestaţia cea mai numeroasă, cu circa 2.500 de participanţi, a avut loc duminică, 24 decembrie, când demonstranţii au încercat să pătrundă cu forţa în primăria capitalei. Un tribunal din Belgrad a decis miercuri 30 de zile de arest preventiv pentru 4 dintre cei 38 de manifestanţi reţinuţi în timpul acelui protest violent.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.