Suplimentele alimentare, pe lista neagră a Parlamentului European. Cum să le depistăm
- adevarul
- 29 ianuarie, 2024
- 02:02
Parlamentul European cere ca pe niciun produs sau supliment alimentar să nu mai apară scris că ar aduce beneficii pentru sănătate dacă are în exces zahăr, sare ori grăsimi. Oficialii de la Bruxelles solicită să se ia măsuri în acest sens, printr-o legislație care să se aplice în toate țările membre.
"Parlamentul European intenționează să schimbe modul în care sunt etichetate suplimentele alimentare, cu scopul de a proteja consumatorii de produse bogate în zahăr, săruri sau grăsimi, promovate în mod eronat ca benefice pentru sănătate. Această inițiativă vizează o piață unică, armonizată pentru suplimente alimentare, cu o reglementare mai puternică și o verificare riguroasă a utilității acestora. Acest lucru este esențial dat fiind faptul că românii cheltuiesc pe suplimentele alimentare mai mulți bani decât pe medicamente și produsele alimentare și suplimentele ar trebui să completeze un stil de viață sănătos și un tratament medical, nu să le înlocuiască."
@Guguta.com
Parlamentul European vrea să schimbe modul în care sunt etichetate suplimentele alimentare. De exemplu, dacă un astfel de produs este bogat în zahăr, sare sau grăsimi, să nu mai fie promovat ca un ajutor pentru menținerea sănătății. Modificările ar putea fi adoptate anul acesta, iar dacă se va întâmpla, am putea avea de-a face cu o piață unică, armonizată pentru suplimentele alimentare.
Pentru că suplimentele alimentare se vând fără rețetă, acestea sunt foarte populare și în rândul românilor. Cel mai recent studiu pe această temă arată că românii cheltuiesc pe suplimentele alimentare chiar mai mulți bani decât pe medicamente. Producătorii de medicamente estimează că piața acestor produse, în România, este de 1,3-1,4 miliarde de euro anual. Iar experții din domeniu spun că, cel puțin pe hârtie, piața suplimentelor alimentare din Europa este mai mare decât cea din SUA.
Nevoia de reglementare
„S-ar justifica o mai puternică reglementare sau o verificare a utilităţilor. Îngrijorarea mea este că populaţia cheltuie foarte mulţi bani pe nişte produse care au beneficii discutabile, și atunci ar merita, cum la medicamente aţi văzut cât de riguroasă e verificarea, ar avea sens să avem o verificare mai riguroasă și pe zona de suplimente alimentare, să ne asigurăm că într-adevăr aduc beneficii celor care le folosesc“, spunea recent președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.
Cercetătorul Luca Bucchini, expert în reglementarea alimentelor și a suplimentelor alimentare, consideră că ar trebui acționat cel puțin pentru a reglementa probioticele, produsele botanice și nivelurile maxime admise pentru vitamine și minerale. Avertismentul vine și ca urmare a faptului că există inclusiv risc de supradozaj. De exemplu, în Franța, autoritățile sanitare au fost alertate cu privire la mai multe cazuri de hipercalcemie severă, uneori cu litiază/nefrocalcinoză care a necesitat spitalizare, la sugari sănătoși care au fost expuși la vitamina D din suplimente alimentare.
În plus, un produs bogat în vitamina D sau care te ajută să-ți protejezi ficatul, poate fi și mai bogat în zahăr, grăsimi sau sare. Și vorbim inclusiv despre produse destinate copiilor.
Reglementarea mai riguroasă ar putea interzice mențiunea „fără adaos de zahăr“ dacă produsele conțin îndulcitori, asta după ce Organizația Mondială a Sănătății a clasificat aspartamul, un îndulcitor, ca fiind potențial cancerigen. Potrivit studiilor, îndulcitorii fără zahăr sunt asociați cu un risc crescut de diabet de tip 2, boli cardiovasculare și creșterea în greutate.
Cum să ne ferim de suplimentele alimentare periculoase
Dr. Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, avertizează, la rândul său, asupra suplimentelor alimentare pentru ficat. Potrivit medicului, multe dintre acestea „nu sunt reglementate, ceea ce înseamnă că nu trebuie să îndeplinească aceleași standarde de siguranță și eficacitate ca medicamentele prescrise“.
Medicul a oferit niște recomandări care pot fi valabile pentru alegerea suplimentelor alimentare. În viziunea acestuia, este important să ne informăm înainte de a alege un astfel de produs: „Căutați studii științifice, recenzii din surse autorizate și consultați profesioniștii din domeniul sănătății pentru a vă asigura de eficacitatea și siguranța suplimentului“, ne îndeamnă dr. Popovici.
Un medic ne poate ajuta să alegem un produs compatibil cu necesitățile noastre, dar și care nu are riscuri asupra sănătății. Dr. Emilian Popovici ne sfătuiește să ținem cont de faptul că „suplimentele ar trebui să completeze un stil de viață sănătos și un tratament medical, nu să le înlocuiască“. Și avertizează că nici recenziile din mediul online nu ar trebui crezute, pentru că unele dintre ele pot fi false, informațiile din surse de încredere fiind de preferat.
Cel mai bine vândute suplimente alimentare
Produsele utilizate pentru susținerea sănătății tractului digestiv și a metabolismului au fost cel mai bine vândute suplimente alimentare din România, potrivit unui studiu din 2023. Astfel: Linex, Eubiotic, Protectis, Supradyn Energy, Vitamax, Hepatoprotect, Fortifikat, Elevit, Cebrium, Liv 52, Sennalax, Centrum, Redoxon, Silimarina, Neurovert, Carbocit și marca privată Naturalis HepatoSuport s-au numărat printre cele mai căutate produse.
De asemenea, la mare căutare au fost și suplimentele care contribuie la susținerea sănătăţii sistemului genito-urinar – Idelyn Urinal și Uractiv, dar și cele care ar susține sănătatea osteo-articulară şi musculară – Proenzi Atrostop și Supramax Articulaţii. Din coșurile de cumpărături ale românilor nu au lipsit nici suplimentele pentru susţinerea sănătăţii sistemului nervos: Alanerv sau cele care ajută sănătatea sistemului cardiovascular: Korill, Devaricid și Tarosin.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.