Stamate: Autoritățile centrale au știut despre coalițiile PAS - PSRM
- știri
- 09 februarie, 2024
- 09:53
Deputatul PAS, Olesea Stamate a spus că coalițiile dintre PAS și PSRM în unele raioane ale țării au fost discutate la nivel local, dar este evident că autoritățile centrale au știut despre ele.
"În cadrul unei discuții recente la emisiunea 'Puterea a Patra', Olesea Stamate a subliniat că dacă autoritățile locale au avut consimțământul autorităților centrale în privința coalițiilor cu PSRM, înseamnă că situația este în regulă. Aceasta vine în contextul în care o coaliție între consilierii socialisti și cei din PAS s-a format în decembrie la nivel local, și fostul primar al satului Domulgeni, reprezentant al Partidului PAS, a devenit președinte al raionului Florești."
@Guguta.com
În cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4, Olesea Stamate a menționat că dacă cei din autoritățile locale au avut consimțământul autorităților centrale privind coalițiile cu cei din PSRM, atunci înseamnă că totul a fost bine, transmite Știri.md. „Eu nu am nici o treabă cu coalițiile PAS - PSRM din unele raioane ale țării. Nu știu dacă aceste alianțe sunt discutate la nivel local sau central, dar din câte cunosc eu, alianțele aceste au fost discutate la nivel local, dar este evident că au fost discuții și la centru. Dacă cei din autoritățile locale au avut consimțământul autorităților centrale privind coalițiile cu cei din PSRM, atunci înseamnă că totul este ok”, a spus Olesea Stamate. Știri.md amintește că, pe 1 decembrie, consilierii raionali socialiști și cei din PAS din cadrul Consiliului Raional Dubăsari ar fi format o coaliție compusă din 16 consilieri din cei 27. De menționat că fostul primar al satului Domulgeni, care a participat și la ultimul scrutin din partea Partidului PAS, însă a pierdut în fața candidatului PDCM, a devenit președintele raionului Florești. Despre acest lucru a anunțat deputatul PAS Larisa Novac. „Este o onoare, dar și o responsabilitate în fața tuturor cetățenilor. Este important de unit eforturile, administrația publică centrală și administrația publică locală, pentru a asigura parcursul european ireversibil al țării noastre. Felicitări, domnul președinte al raionului Florești, Vasile Tîltu, și mult succes în activitatea de mai departe. Cu eforturi comune vom crea condiții mai bune pentru oamenii din raionul Florești”, a scris Novac. În urma alegerilor din 5 noiembrie, PAS a luat 22% din voturi pentru Consiliul Raional Florești și opt mandate de consilier raional. După ce candidatul PAS Vasile Tîltu a fost ales președinte de raion la Florești, fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, dar și liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, au venit cu reacții în acest sens.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.