Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Setarea antifurt pe care s-o activezi pe iPhone

În ultimul an, infractorii cibernetici au exploatat o vulnerabilitate majoră în sistemul de securitate al dispozitivelor Apple, generând pierderi financiare semnificative și probleme de securitate pentru posesorii de iPhone-uri.

"Aaron Johnson, un infractor notabil, condamnat pentru furtul a sute de iPhone-uri și exploatarea acestora pentru a obține sute de mii de dolari, a evidențiat o breșă semnificativă în software-ul Apple. Într-un efort de a combate astfel de infracțiuni, Apple introduce 'Stolen Device Protection' în iOS 17.3, o caracteristică care oferă securitate sporită împotriva utilizării neautorizate a dispozitivelor furate."

@Guguta.com

Un exemplu notoriu este cazul lui Aaron Johnson, condamnat pentru furtul a sute de iPhone-uri și pentru exploatarea acestora având ca rezultat obținerea a sute de mii de dolari. Condamnatul a fost intervievat de Joanna Stern, jurnalist pe tehnologie la The Wall Street Journal, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro. Folosind o breșă în software-ul Apple, infractorii precum Johnson au reușit să fure telefoanele și să acceseze conturile bancare ale victimelor. Metodele lor erau variate, de la păcălirea proprietarilor cu diverse pretexte la simpla observare a codurilor PIN introduse în dispozitive. Johnson, în vârstă de 26 de ani, a mărturisit că s-a folosit de diverse metode, pentru a obține acces la aplicațiile și conturile victimelor.  Cum opera concret Aaron Jonhnson Odată intrat în posesia dispozitivului și a codului PIN, el folosea datele să le schimbe sau să le reseteze pentru a obține acces la conturile bancare și pentru a efectua tranzacții neautorizate. Mai departe, Johnson reconfigura Face ID-ul pentru a accesa parolele și informațiile sensibile ale victimelor. Johnson folosea banii obținuți din infracțiuni pentru a face cumpărături de lux, cum ar fi îmbrăcăminte de marcă, încălțăminte și produse electronice de valoare ridicată, cum ar fi iPad-uri și iPhone-uri. El cheltuia sumele considerabile în magazine precum Nordstrom, dar nu numai. De asemenea, folosea funcția Apple Pay pentru a face achiziții rapide și pentru a plăti pentru bunuri și servicii.  După ce folosea datele de pe iPhone-uri, le reseta și le vindea la prețuri variate, în funcție de model și de capacitatea de stocare a dispozitivului. În cazul modelelor de top, precum iPhone 14 Pro Max cu o capacitate mare de stocare, prețul putea ajunge la aproximativ 900 de dolari. Pentru modele mai puțin avansate, precum iPhone-urile non-Pro, prețurile variau între 300 și 400 de dolari. Potrivit informațiilor autorităților, grupul lui Johnson este suspectat că produs un prejudiciu de aproximativ 300.000 de dolari, însă Johnson afirmă că suma totală obținută din aceste infracțiuni ar fi undeva între unul și doi milioane de dolari. De ce să activezi Stolen Device Protection Apple a introdus o setare numită „Stolen Device Protection” (protecție a dispozitivului furat), care oferă o protecție suplimentară împotriva utilizării neautorizate a dispozitivelor furate. Această setare va fi disponibilă în iOS 17.3, dar nu va fi activată implicit. Dacă nu este activată, trucurile folosite de infractori vor funcționa în continuare. Dacă este activată, oferă un nivel suplimentar de apărare pentru telefonul tău atunci când ești departe de casă sau de locul de muncă. Pentru a accesa anumite funcții, un hoț ar avea nevoie de scanarea feței sau a amprentei tale. Cum se activează Stolen Device Protection în iOS 17.3 Deschideți aplicația Settings /Setări pe iPhone. Derulați în jos și apăsați pe Face ID & Passcode / ID-ul facial și Parolă. Introduceți parola pentru a accesa această secțiune. Sub opțiunea Stolen Device Protection / Protecția a Dispozitivului Furat, apăsați pe Turn On Protection / Activare Protecție. Odată activată, veți avea un nivel suplimentar de securitate pe iPhone, oferindu-vă un sentiment mai mare de siguranță atunci când utilizați dispozitivul. Totuși, continuați să aveți grijă de telefon, deoarece această funcție protejează datele, dar nu va ajuta să recuperați dispozitivul și va trebui să cumpărați unul nou. Când se lansează iOS 17.3 Stolen Device Protection este disponibilă în acest moment doar în versiunea beta a iOS 17.3, cea de testare pentru dezvoltatori. Versiunea pentru toți utilizatorii a iOS 17.3 nu are o dată oficială de lansare anunțată de Apple. Cu toate acestea, având în vedere lansările anterioare ale versiunilor X.3, cum ar fi iOS 16.3 și iOS 15.3, care au avut loc la sfârșitul lunii ianuarie, este probabil să vedem iOS 17.3 la sfârșitul lunii ianuarie 2024.   Cum să obții iOS 17.3 pe iPhone-ul tău acum Dacă nu poți să aștepți până când Apple va lansa versiunea finală de iOS 17.3, poți să-l descarci pe dispozitivul tău acum. Va trebui să te înscrii în programul de testare pentru dezvoltatori și să-ți actualizezi telefonul. Iată cum poți face asta: Deschide aplicația Settings / Setări pe iPhone-ul tău. Apasă pe General. Apasă pe Software Update / Actualizare software. Apasă pe Beta Updates / Actualizări Beta. Selectează iOS 17 Developer Beta. Apasă pe înapoi. Lasă telefonul să caute actualizări de software și apasă pe Update Now /Actualizare acum. Totuși, înainte de a te înscrie în programul beta, este important să iei în considerare câteva potențiale dezavantaje: performanța sub așteptări a dispozitivului, probleme cu funcționalitățile, autonomie scăzută a bateriei, probleme la revenirea la versiunile anterioare de iOS. În ciuda eforturilor Apple de a remedia vulnerabilitățile, acestea rămân o problemă pentru utilizatori și reprezintă o amenințare majoră în securitatea cibernetică.

Share: