Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Sera din Trușeni care este înflorită tot anul împrejur. Povestea unui gospodar

De diferite culori, mărimi și specii - toate sunt acum la mare căutare. Plantele decorative, pe care le are în seră un gospodar din Trușeni sunt înflorite anul împrejur.

"Întreprinderea gestionată de Ion Mereacre din Trușeni se mândrește cu peste 100 de specii de plante decorative crescute cu grijă de 40 de muncitori. Dualitatea cazanelor cu cărbune și a instalațiilor cu flacără deschisă mențin temperatura optimă, în timp ce expansiunea continuă a superfetelor de sere își propune să facă față cererii ridicate de pe piață."

@Guguta.com

Asta pentru că au parte de grijă și condiții optime. Cum arăta serele și ce metode folosește antreprenorul pentru creșterea plantelor, dar și a răsadului de legume, a văzut echipa noastră de filmare.

VLADA TOMESCU, reporter Jurnal TV: "În această seră cresc peste 100 de specii de plante decorative. Anul împrejur culorile bucură ochii vizitatorilor. Aceste plante sunt îngrijite de 40 de muncitori."

La început, întreprinderea din Trușeni, gestionată de Ion Mereacre, era specializată în păstrarea fructelor și legumelor în frigidere. În anii 2000, antreprenorul a reușit să mărească suprafețele de sere. În prezent, suprafața lor ajunge la două hectare.

ION MEREACRE, administrator: "În aceste sere noi producem, în cea mai mare parte răsad de legume pentru producătorii noștri, dar și răsad de flori. Avem peste 100 de specii. Floricultorii începători cunosc petunia, mușcata, dar pe măsură ce pătrund mai adânc, cunosc foarte și foarte multe soiuri, fiindcă grădina trebuie să fie făcută și cu armonie de culoare, și cu proporții pe înălțime."

De lucru este mult. Pentru a le reuși pe toate, antreprenorul a angajat 40 de muncitori, dintre care doi sunt agronomi.

ION MEREACRE, administrator: "Noi avem 40 de muncitori, mai apelăm în perioadele de vârf la zilieri. Avem muncitori pe care îi asigurăm cu transport și îi aducem de la aproximativ 100 kilometri distanță, din Nisporeni, de la Bălăurești, de la Grozești."

Plantele necesită multă atenție, grijă și condiții speciale de creștere. Serele sunt dotate cu sistem de irigare și sunt încălzite în perioada rece prin două metode.

ION MEREACRE, administrator: "Avem trei cazane la cărbune, cu o capacitate de aproape 1000 de kilowați, dar avem și 56 de instalații cu flacără deschisă de gaz. Cele vechi sunt de producție bielorusă, dar uzina este în faliment și le schimbăm treptat pe cele de producție olandeză."

Cazanele cu cărbune și instalațiile cu flacără deschisă funcționează aproape permanent, pentru a menține o temperatură optimă.

ION MEREACRE, administrator: "Noaptea ne străduim să menținem temperatura de 14-16 grade, ziua dacă iese soarele ne străduim să o micșorăm. Adică, lupta se duce atât în creșterea temperaturii. Vara lupta se duce pentru scăderea temperaturii. Se folosește umbrirea, se folosesc diferite metode."

Acum, antreprenorul se află în proces de extindere a suprafeței de sere, pentru a face față cererii pe piață.

Share: