„În R. Moldova persistă un risc sporit de creștere a numărului cazurilor de rujeolă.” Declarația aparține secretarului de stat al Ministerului Sănătății, Angela Paraschiv, potrivit căreia rata de vaccinare împotriva rujeolei a scăzut față de perioada de până la pandemia de COVID-19.
"În contextul creșterii numărului de cazuri de rujeolă din România și Ucraina, există riscul unei creșteri simțitoare a îmbolnăvirilor în R. Moldova, în special în rândul copiilor nevaccinați. Rujeola este mai contagioasă decât COVID-19, iar persoane nevaccinate, indiferent de vârstă, sunt expuse unui risc semnificativ. În prezent, rata vaccinării împotriva rujeolei în R. Moldova este de aproximativ 85%, sub nivelul recomandat de 95% de Organizația Mondială a Sănătății", a declarat Angela Paraschiv, secretarul de stat al Ministerului Sănătății.
@Guguta.com
Potrivit secretarului de stat, în condițiile în care România și Ucraina înregistrează un număr mare de cazuri de rujeolă, există riscul ca și R. Moldova să se confrunte cu un val de îmbolnăviri.
Angela Paraschiv, atenționează asupra faptului că rujeola este mult mai contagioasă decât COVID-19, iar cei mai vulnerabili sunt copiii nevaccinați.
„Rujeola este mult mai contagioasă comparativ cu alte infecții respiratorii, inclusiv comparativ cu COVID -19. În cazul COVID -19 o persoană poate infecta o altă persoană sau cel mult alte trei persoane, în cazul rujeolei vorbim de o contagiozitate mult mai înaltă, când o persoană poate infecta alte 18 persoane. Virusul se transmite la distanțe mult mai mari, de până la 20 de metri. Cei mai vulnerabili sunt cei nevaccinați, aici ne referim nu doar la copii, dar și la adulți. Pe lângă cazurile înregistrate la copii, a fost înregistrat un caz la un adult de 35 de ani, chiar dacă este un caz de import, oricum orice persoană nevaccinată este supusă riscului”, a spus secretarul de stat al Ministerului Sănătății.
Potrivit Angelei Paraschiv, rata vaccinării împotriva rujeolei în R. Moldova, este de aproape 85%, în timp ce Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca acoperirea vaccinală să nu fie mai mică de 95%.
„Vaccinarea împotriva rujeolei începe la vârsta de 12 luni, dar avem cazuri de îmbolnăvire la copiii de 8-9 luni, ceea ce este îngrijorător. Când avem un număr mare de cazuri, inclusiv cei care nu au atins vârsta de vaccinare sunt expuși riscului. Unele țări au recurs la vaccinarea începând cu vârsta de nouă luni. Vedem o epidemie în România, Ucraina, dar și în alte țări, ceea ce înseamnă că riscul persistă și în R. Moldova. În R. Moldova, în prezent, rata vaccinării s-a redus comparativ cu perioada pre-pandemică, când aveam o rată de vaccinare de 95%. Astăzi rata de vaccinare este de peste 85%, iar riscul este foarte mare. În anul 2002 R. Moldova a înregistrat 5.000 de cazuri de rujeolă și 7.000 de cazuri de rubeolă. Cu cât mai multe cazuri înregistrăm, cu atât sunt mai multe forme grave, cu multe complicații, iar riscul de deces este foarte mare”, a mai spus Angela Paraschiv.
Un copil de trei ani din Fălești a fost diagnosticat cu rujeolă. Potrivit experților din cadrul Centrului de Sănătate Publică Fălești, micuțul ar fi fost vaccinat în Germania, de unde a revenit acum un an.
Totodată, Primăria municipiului Chișinău atenționează despre creșterea cazurilor de rujeolă în țările vecine.
De asemenea, reprezentanții ANSP au venit cu unele precizări după ce în R. Moldova a fost confirmat un caz de rujeolă la un copil de opt ani din raionul Orhei. Între timp, alte trei cazuri sunt suspecte.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.