Scandal în SUA după spitalizarea secretă a șefului Pentagonului
- digi24
- 07 ianuarie, 2024
- 12:40
Președintele american Joe Biden nu a fost anunțat că secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a fost internat în spital decât după 4 zile, a declarat cel puțin un oficial pentru presa din SUA.
"Situația delicată din SUA unde lipsa de comunicare și transparență în cazul internării secrete a lui Lloyd Austin, în vârstă de 70 de ani, a stârnit numeroase critici. Austin, care ocupa un rol cheie în lanțul de comandă militar, inclusiv cel nuclear, a fost internat la Centrul Medical Walter Reed în urma unor complicații post-operatorii, iar informația a fost făcută publică după mai multe zile. În contextul tensiunii crescânde din Orientul Mijlociu, acest incident subliniază nevoia de transparență și comunicare eficientă în rândul oficialilor de stat."
@Guguta.com
Austin, în vârstă de 70 de ani, a fost internat luni la Centrul Medical Walter Reed din cauza complicațiilor survenite după o intervenție chirurgicală.
Un oficial a declarat pentru CBS că Casa Albă nu a fost informată despre acest lucru decât joi dimineață.
Potrivit Politico, consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan şi responsabili ai Casei Albe au fost informaţi abia la patru zile după ce Lloyd Austin a fost admis în spital. Jack Sullivan l-a avertizat apoi pe Joe Biden, iar Congresul american a aflat cu cincisprezece minute înainte ca ştirea să fie făcută publică, potrivit aceleiaşi surse.
Un scandal s-a pornit în SUA din cauza spitalizării secrete a lui Austin.
Ministerul Apărării a vorbit public despre acest lucru abia vineri, stârnind critici din partea Asociaţiei jurnaliştilor de la Pentagon.
„Recunosc că m-aş fi putut asigura mai bine că cetăţenii sunt corect informaţi. Mă angajez să fac lucrurile mai bine”, a spus Austin din spitalul militar Walter Reed de lângă Washington.
„Îmi asum întreaga responsabilitate pentru deciziile mele”, a adăugat el, precizând că „se va întoarce în curând la Pentagon”.
Aceste întârzieri în comunicare au stârnit critici puternice în Statele Unite.
„Secretarul Apărării este veriga cheie în lanţul de comandă dintre preşedinte şi militari, inclusiv lanţul de comandă nuclear, atunci când cele mai importante decizii trebuie luate în câteva minute”, a spus senatorul republican Tom Cotton, membru al Comisiei forţelor armate.
„Dacă acest articol este adevărat, acest eşec şocant trebuie să aibă consecinţe”, a insistat el.
Ministrul adjunct al apărării, Kathleen Hicks, care este autorizată automat să-şi asume atribuţiile ministrului dacă el nu poate face asta, a luat deja decizii de rutină în locul lui Lloyd Austin săptămâna aceasta.
Spitalizarea şefului Pentagonului intervine într-un context de tensiuni puternice pentru Statele Unite în Orientul Mijlociu, legate de conflictul dintre Israel şi Hamas.
Rebelii houthi din Yemen, susţinuţi de Iran, şi-au intensificat atacurile asupra navelor comerciale din Marea Roşie, în timp ce alte grupuri din Irak şi Siria vizează cu ajutorul rachetelor şi dronelor forţele americane aflate în aceste ţari.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.