Scandal în Coreea de Sud: Prima doamnă a primit o geantă Dior de 2.000 de euro
- observatornews
- 26 ianuarie, 2024
- 02:02
Controversă în Coreea de Sud, după ce prima doamnă Kim Keon-Hee, în vârstă de 51 de ani, ar fi acceptat drept cadou o geantă de aproximativ 2.000 de euro de la brandul Dior. Potrivit BBC, s-a declanşat haosul în Partidul Puterea Poporului (PPP) după apariţia zvonurilor legate de soţia preşedintelui coreean Yoon Suk-Yeol.
"Scandalul legat de cadoul primit de Prima Doamnă a Coreei de Sud, Kim Keon-Hee, pare să afecteze şansele partidului preşedintelui în funcţie, Yoon Suk-Yeol, la alegerile viitoare. O poșetă Dior, în valoare de aproximativ 2.100 de euro, a fost oferită de pastorul Choi Jae-Young, fapt surprins de o cameră ascunsă. Acum, electoratul cer explicatii și incidentul este folosit de opoziție pentru a discredita partidul președintelui."
@Guguta.com
Imagini filmate cu camera ascunsă şi publicate la finalul anului trecut par să surprindă momentul în care un pastor îi prezintă poşeta Dior primei doamne din Coreea de Sud, Kim Keon-Hee. Unii analişti susţin că scandalul afectează şansele partidului din care face parte preşedintele în funcţie, Yoon Suk-Yeol, la alegerile din aprilie. Alegătorii cer explicaţii legate de provenienţa darului scump, arată sondajele din Coreea de Sud. Opoziţia a folosit incidentul pentru a discredita partidul PPP.
Imaginile, publicate pe canalul de YouTube de aripă stângă Voice of Seoul, ar fi fost filmate chiar de pastorul Choi Jae-Young, cu o cameră ascunsă în ceasul de mână.
Se vede cum bărbatul intră în magazin pentru a cumpăra poşeta Dior, în valoare de 3 milioane de woni (aproximativ 2.100 de euro). Apoi, pastorul Choi Jae-Young merge într-o companie din Seul, deţinută de soţia preşedintelui, unde aceasta îl întreabă: "De ce îmi tot aduci astfel de lucruri?"
Geanta ar fi intrat în posesia primei doamne în septembrie 2022, scrie presa locală. Deşi din videoclip nu reiese explicit dacă Kim Keon-Hee a acceptat cadoul, publicaţia Korea Herald scrie că biroul prezidenţial a confirmat acest lucru, etichetat drept "proprietate guvernamentală".
Un sondaj recent arată că 69% din populaţia cu drept de vot din Coreea de Sud vrea explicaţii de la preşedinte cu privire la acţiunile soţiei sale. La finalul anului, un alt sondaj arăta că 53% dintre respondenţi consideră comportamentul ei drept nepotrivit.
Scandalul a luat amploare cu trei luni înaintea alegerilor legislative din Coreea de Sud. Analistul politic Rhee Jong-Hoon a prezentat întregul incident ca o găselniţă pentru a-l atatca pe preşedinte şi partidul din care face parte.
În Coreea de Sud, legea interzice ca oficialii publici şi rudele lor să primească daruri în valoare individuală de peste 1 milion de woni (aproximativ 700 de euro). De asemenea, la finalul anului fiscal, valoarea totală a cadourilor primite nu poate depăşi 3 milioane de woni.
Preşedintele l-ar fi îndemnat pe liderul partidului, Han Dong-Hoon, să demisioneze după ce acesta a comentat că incidentul este "de interes public". "Practic, totul a fost pus la cale, cu o cameră ascunsă. Totuşi, lipsesc mai multe indicii", a declarat Han Dong-Hoon pentru publicaţia Korea Times.
Într-un final, cei doi au căzut la pace, iar Han Dong-Hoon rămâne în partid. Reacţia iniţială a preşedintelui Yoon ar putea costa însă partidul, crede profesorul universitar de ştiinţe politice Kim Jae-Chun.
Prima doamnă a fost comparată de voci din opoziţie cu regina Franţei Marie Antoinette, care a rămâs celebră în istorie pentru preferinţele sale extravagante.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.