Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Șase persoane au decedat de COVID-19: Precizările ANSP

Agenția Națională pentru Sănătate Publică informează că, în perioada 11-17 martie curent, morbiditatea prin infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) s-a manifestat la un nivel de intensitate joasă, cu 3,7% mai mult față de săptămâna precedentă de monitorizare și o descreștere de 22,8% comparativ cu aceeași perioadă a sezonului precedent.

"Conform ANSP, de la începutul perioadei de monitorizare au fost înregistrate 1.646 de cazuri de gripă, 180.925 de cazuri de IACRS și 10.714 de cazuri de infecții respiratorii acute severe. Vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 este considerată cea mai eficientă metodă de prevenire a cazurilor grave de boală și deces."

@Guguta.com

Potrivit reprezentanților ANSP, în total au fost înregistrate 6.306 cazuri de IACRS, majoritatea fiind la copii (61,6%), transmite Știri.md.  De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 45 de cazuri de gripă sezonieră, mai mult cu 15,4% comparativ cu săptămâna precedentă. De la începutul perioadei de monitorizare (02.10.2023 - 17.03.2024) au fost înregistrate 1.646 de cazuri de gripă, 180.925  de cazuri de IACRS și 10.714 de cazuri de infecții respiratorii acute severe. Totodată, în laboratoarele ANSP au fost investigate, în săptămâna nominalizată, 53 de probe la prezența virusurilor gripale, non-gripale și SARS-CoV-2, opt dintre acestea fiind pozitive la prezența virusurilor gripale (2 - A(H3N2), 4 - A(H1N1)pdm09, 1- A (H1N1) + SARS-CoV-2, 1- B-Victoria). La fel, au fost notificate 100 de cazuri de COVID-19 (inclusiv 23 în regiunea transnistreană), dintre care 15 la copii. Au fost înregistrate șase cazuri de deces (la doi bărbați și patru femei, cu vârste cuprinse între 49 și 81 de ani) asociate cu infecția COVID-19. Specialiștii reiterează că vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 rămâne a fi cea mai eficientă metodă de a evita cazurile grave de boală și deces. Adresați-vă la medicul de familie pentru a beneficia de vaccin! În acest context, ANSP recomandă, pentru evitarea îmbolnăvirilor provocate de infecțiile respiratorii sezoniere și depistarea precoce a acestora: adresarea la medic la apariţia primelor simptome de boală compatibile cu gripa, IACRS, SARI și COVID-19; izolarea bolnavilor la domiciliu, spălatul pe mâini cu apă şi săpun sau cu soluţii dezinfectante pe bază de alcool, după contactul cu bolnavii sau cu obiectele contaminate de aceștia; acoperirea gurii şi a nasului cu șervețele de unică folosință în timpul tusei şi a strănutului; triajul epidemiologic zilnic în unităţile preşcolare şi preuniversitare, implementarea măsurilor adecvate de prevenire și control al infecțiilor, bazate pe situația epidemiologică locală.

Share: