Sandu a discutat cu Mažeiks următorii pași în procesul de aderare la UE
- știri
- 01 februarie, 2024
- 16:27
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Ambasadorul Jānis Mažeiks.
"Oficialii moldoveni discută următorii pași spre integrarea europeană după decizia Consiliului European de a deschide negocierile de aderare. Acești pași includ analiza conformității legislației moldovenești cu standardele europene și adoptarea unui cadru de negocieri. În toamnă, cetățenii vor putea exprima voința lor privind aderarea la Uniunea Europeană printr-un referendum."
@Guguta.com
Oficialii au discutat despre următorii pași în parcursul nostru european, după ce Consiliul European a decis să deschidă negocierile de aderare cu țara noastră în luna decembrie a anului trecut.
Printre acești pași se numără inițierea unei analize a gradului de conformitate a legislației moldovenești cu standardele europene, elaborarea și adoptarea unui cadru de negocieri de către țările membre ale Uniunii Europene, precum și punerea în aplicare completă a recomandărilor formulate de Comisia Europeană.
De asemenea, Sandu a subliniat importanța implicării cetățenilor în acest proces. În toamnă, în cadrul unui referendum, aceștia vor avea oportunitatea să-și exprime voința cu privire la viitorul european al Moldovei și aspirația țării de a deveni stat membru al Uniunii Europene.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.