Regulamentul de recunoaștere a titlurilor științifice, aprobat de Guvern
- știri
- 10 ianuarie, 2024
- 14:35
Recunoașterea și echivalarea titlurilor științifice și științifico-didactice obținute în străinătate se va realiza în baza unui nou regulament, aprobat de Guvern la propunerea Ministerului Educației și Cercetării.
"Documentul recent aprobat are ca scop facilitarea mobilității academice și profesionale, asigurând libera circulație a cetățenilor în spațiul european și conformându-se cu angajamentele Republicii Moldova în integrarea sistemului de învățământ în Spațiul European al Educației," a afirmat secretarul de stat, Adriana Cazacu.
@Guguta.com
Documentul are scopul să faciliteze mobilitățile academice și profesionale pentru asigurarea liberei circulații a cetățenilor în spațiul european, în conformitate cu angajamentele R. Moldova privind Acordul de asociere RM-UE și tratatele internaţionale la care țara noastră este parte.
„Noul regulament va asigura corespunderea cadrului normativ național în domeniul recunoașterii studiilor și calificărilor obținute în străinătate la normele actuale internaționale în domeniul de referință, dar și realizarea angajamentelor Republicii Moldova în contextul integrării sistemului național de învățământ în Spațiul European al Educației. Prin facilitarea procesului de recunoaștere a calificărilor, ne propunem inclusiv atragerea persoanelor calificate de peste hotare și a viitorilor potențiali studenți în instituțiile de învățământ superior din țara noastră”, a spus secretarul de stat, Adriana Cazacu.
Documentul aprobat vine să susțină învățarea pe tot parcursul vieții prin reglementarea procedurii de recunoaștere și validare a rezultatelor învățării anterioare, să coreleze și să actualizeze periodic instrumentele naționale aplicate în procesul de recunoaștere cu cele aplicate la nivel european/internațional.
Totodată, actul normativ reglementează recunoașterea calificărilor refugiaților și persoanelor strămutate, descentralizarea recunoașterii titlurilor științifico-didactice prin delegarea acestei atribuții către instituțiile de învăţământ superior acreditate, precum și recunoașterea calificărilor obținute în cadrul programelor comune/transfrontaliere organizate în comun de instituții de învăţământ superior acreditate din R. Moldova și din străinătate.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.