Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Recean, discuții cu lideri europeni la Davos: Moldova este un partener de încredere pentru UE

Acțiunile Guvernului în ceea ce privește parcursul european, creșterea comerțului bilateral și consolidarea colaborării în domeniul combaterii corupției au fost printre subiectele discutate de către prim-ministrul Dorin Recean cu președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, și cu Alteța Sa Prințul Albert II al Monaco, în cadrul întrevederilor de la Davos, Elveția.

"Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a exprimat aprecierea sale pentru sprijinul necondiționat al statului lituanian și a discutat cu Prințul Albert II al Monaco despre oportunitățile de afaceri în Republica Moldova, accentuând interesul pentru atragerea capitalului monegasc și intensificarea colaborării bilaterale. În cadrul Forumului Economic Mondial, Recean a subliniat că Republica Moldova este un partener de încredere pentru Uniunea Europeană și este pregătită să contribuie la consolidarea unități și securități europene."

@Guguta.com

Dorin Recean i-a mulțumit șefului statului lituanian pentru suportul necondiționat oferit Republicii Moldova și susținerea parcursului european al țării noastre. 

„Republica Moldova este un partener de încredere pentru Uniunea Europeană. Suntem pregătiți să contribuim activ la consolidarea unității și securității pe continentul european”, a menționat șeful Executivului. 

Totodată, în marja reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial, prim-ministrul Dorin Recean a discutat cu Alteța Sa Prințul Albert II al Monaco despre oportunitățile de afaceri pe care le oferă Republica Moldova. 

„Republica Moldova este interesată de intensificarea colaborării bilaterale, în special de atragerea capitalului monegasc. Pe lângă sectorul IT, cel vinicol sau de conținut digital, putem oferi o serie de alte oportunități importante, precum realizarea proiectelor de infrastructură prin care ne conectăm cu Ucraina și ne apropiem de Uniunea Europeană”, a precizat premierul Dorin Recean. 

„Obiectivul nostru este aici să avem stabilite legăturile care sunt necesare pentru ca să aducem mai multe investiții în Republica Moldova. Pentru că noi suntem nemijlocit în vecinătatea acțiunilor militare active, prin urmare este important ca business-ul să simtă și susținerea politicului din țările lor ca să vină în Republica Moldova.

Forum Economic de la Davos este anume acel format de întâlnire între politic și comunitatea de afaceri, care este necesar pentru ca comunitatea de afaceri să facă investiții în Republica Moldova”, a conchis premierul Dorin Recean.

Cea de-a 54-a reuniune anuală a Forumului Economic Mondial se încheie în data de 19 ianuarie 2024.

Share: