Producătorii de electricitate din Moldova și Ucraina valorifică activ posibilitățile conectării rețelelor naționale la sistemul electric european ENTSO-E.
"În ciuda conflictelor armate, țara vecină a stabilit un nou record în transportul de energie în Europa, beneficiind țări precum Moldova, Slovacia, Ungaria, Polonia și România. Această performanță a fost posibilă datorită unui surplus de energie în sistemul electric național, generat în parte de condițiile meteo favorabile care au înlesnit funcționarea eficace a hidrocentralelor și centralelor electrice regenerabile."
@Guguta.com
Chiar în condiții de război, recent țara vecină a înregistrat un record de transportare a energiei în Europa pe parcursul zilei. Printre țările care au beneficiat de livrare se numără și Moldova, alături de Slovacia, Ungaria, Polonia și România, potrivit serviciului de presă al companiei naționale de energie Ukrenergo, relatează Ukrainian News, transmite Știri.md cu referire la IPN. Sursa citată precizează că exportul în alte țări se realizează numai în cazul unui surplus de energie în sistemul electric național. Nivelul înalt al apelor din râuri și vremea însorită contribuie la funcționarea eficientă a hidrocentralelor și a centralelor electrice activate de surse regenerabile de energie. „Datorită acestui fapt, producătorii de electricitate au posibilitatea nu numai să facă față necesităților consumatorilor ucraineni, ci și vândă energie electrică țărilor vecine, primind fonduri pentru mentenanța infrastructurii respective după atacurile armate ale rușilor”, precizează sursa citată. Totodată, Moldova, la fel ca și Slovacia și România, asigură livrarea anumitor cantități de energie electrică spre Ucraina, în special, în orele de seară. Începând cu luna martie, Rețeaua europeană a operatorilor sistemelor de transportare a energiei electrice (ENTSO-E) a majorat capacitatea interconectoarelor interstatale pentru exportul de energie electrică din Moldova și Ucraina de la 400 MW la 550 MW pe oră.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.