Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

PSRM cere Guvernului să achite salariile angajaților de la CFM, chiar și din Fondul de rezervă

PSRM cere Guvernului să achite salariile angajaților de la Calea Ferată din Moldova chiar și din Fondul de rezervă. Potrivit formațiunii, „această problemă reprezintă o încălcare gravă a drepturilor lucrătorilor și are un impact negativ nu doar asupra bunăstării lor, dar și a ordinii publice în general”.

"Situația financiară critică a Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, reflectată în restanțele salariale ale angajaților, reprezintă o încălcare majoră a drepturilor lucrătorilor și un factor de disfuncționalitate socială - o problemă pe care Partidul Socialiștilor din Republica Moldova o aduce în atenția publicului și guvernului. Solicităm luarea de măsuri urgente pentru a asigura nivelul de trai decent al lucrătorilor și a familiilor lor."

@Guguta.com

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova atrage atenția asupra situației extrem de alarmante legate de restanțele la plata salariilor angajaților Întreprinderii de stat „Calea Ferată din Moldova”. Această problemă reprezintă o încălcare gravă a drepturilor lucrătorilor și are un impact negativ nu doar asupra bunăstării lor, dar și a ordinii publice în general.

Cerem guvernului adoptarea unor măsuri urgente de lichidare a restanțelor la salarii pentru a asigura un nivel de trai decent lucrătorilor feroviari din Moldova și familiilor acestora. Considerăm că una din sursele ce ar putea fi folosită în acest sens este fondul de rezervă al Guvernului.

Remarcăm faptul că problema restanțelor salariale pentru angajații Căii Ferate din Moldova nu este nouă. Reprezentanții guvernului, inclusiv premierul, au vorbit în repetate rânduri despre această problemă și au promis că o vor rezolva până la finele anului 2023, dar carul nu s-a mișcat din loc.

Remarcăm cu regret că pentru actuala guvernare cerințele partenerilor externi sunt mai importante decât nevoile propriilor cetățeni. În loc să utilizeze banii pentru a rezolva problemele sociale acute din țară, guvernul intensifică isteria militară și cheltuie bani imenși pentru a cumpăra echipamente militare de care nu avem nevoie.

Solicităm autorităților să acorde o atenție sporită situației sociale precare din Republica Moldova și să se axeze pe rezolvarea problemelor interne ale țării pentru a îmbunătăți nivelul de trai al cetățenilor”, menționează PSRM într-un comunicat de presă.

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, confirmă că Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” are datorii „de o lună, maximum două luni la plata salariilor”. „Suntem optimiști și credem că vom avea o creștere a volumului de tranzit și de transport pe calea ferată, astfel ca angajații CFM să nu sufere și să-și primească salariile la timpul potrivit”, a declarat Spînu.

În aprilie 2021, o comisie de anchetă creată în Parlament, la inițiativa fracțiunii PSRM, a raportat că Întreprinderea de stat „Calea Ferată a Moldovei” a fost delapidată, în ultimul deceniu, de peste 1,5 miliarde de lei.

Share: