Primarul oraşului Melitopol, răpit cândva de ruşi, promovat de Vladimir Zelenski
- mediafax
- 06 februarie, 2024
- 06:05
Primarul oraşului Melitopol, Ivan Federov, a fost promovat de Zelenski. A fost numit la conducerea regiunii Zaporojie. Fedorov, în vârstă de 35 de ani, a fost răpit în martie 2022 de soldaţii ruşi.
"Președintele Zelenski l-a numit pe Ivan Federov, fost primar al orașului Melitopol sub ocupația rusă, ca noul șef al regiunii Zaporojie, marcând o nouă etapă în lupta Ucrainei împotriva invaziei rusești."
@Guguta.com
Preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski l-a numit pe primarul unui oraş ocupat, care fusese răpit de Rusia, în funcţia de nou şef al regiunii Zaporojie.
Zelenski a făcut acest anunţ în timp ce a vizitat duminică frontul din sudul ţării, întâlnindu-se inclusiv cu trupele din satul de pe linia frontului şi punctul fierbinte al luptelor din Robotîne, care a fost puternic atacat de Rusia.
,,Şeful statului l-a prezentat pe noul şef al administraţiei regionale de stat din Zaporojie, Ivan Federov, fost primar al oraşului Melitopol, acum ocupat temporar, din decembrie 2020 şi care fusese în captivitate în Rusia", a declarat biroul lui Zelenski într-un comunicat.
Melitopol, un oraş situat la 130 de kilometri sud de Zaporojie, a căzut în mâinile trupelor ruseşti în primele săptămâni ale invaziei lor din 2022.
Fedorov, în vârstă de 35 de ani, a fost răpit în martie 2022 de soldaţii ruşi în timp ce intrau în oraşul său, după ce a refuzat să coopereze cu Moscova.
El a fost ţinut în captivitate înainte de a fi eliberat în schimbul unui grup de tineri soldaţi ruşi în aceeaşi lună.
Fedorov îl înlocuieşte pe guvernatorul anterior Iuriy Malashko, care pe Telegram a declarat că predă autoritatea unei ,,noi echipe".
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.