Prima reacție a Patriarhului României la migrarea preoților moldoveni la Mitropolia Basarabiei
- newsmaker
- 01 martie, 2024
- 15:57
Toți clericii ortodocși români din Republica Moldova care revin în Mitropolia Basarabiei sunt „clerici canonici și credincioși binecuvântați”, susține patriarhul român Daniel.
"În conformitate cu o decizie a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, orice sancțiune disciplinară împotriva clericilor ortodocși români și pastoriților lor din Republica Moldova care revin în Mitropolia Basarabiei este considerată 'nulă' și 'neavenită'. Această hotărâre susține dreptul acestor clerici de a se întoarce la Biserica Ortodoxă Română și respinge orice pedepse disciplinare în baza apartenenței lor la această Biserică."
@Guguta.com
Potrivit unei decizii a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, din 29 februarie, orice sancțiune disciplinară pe numele acestora este considerată „nulă” și „neavenită”, transmite Știri.md cu referire la newsmaker.md. „Reafirmăm: Toți clericii ortodocși români și păstoriții lor din Republica Moldova care revin în Mitropolia Basarabiei sunt clerici canonici și credincioși binecuvântați, iar orice sancțiune disciplinară îndreptată împotriva lor pe motivul apartenenței lor la Biserica Ortodoxă Română este considerată nulă și neavenită, potrivit hotărârii sinodale nr. 8090 din 19 decembrie 1992”, a decis Sinodul BOR. Patriarhul Daniel a oferit, în același timp, „binecuvântarea, încurajarea și susținerea” inițiativelor comunităților ortodoxe românești din Ucraina „de a reface comuniunea cu Biserica Mamă”, Patriarhia Română, prin organizarea lor juridică în structura religioasă numită Biserica Ortodoxă Română din Ucraina. Biserica Ortodoxă din Moldova își menține statutul în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse, în pofida îndemnului unor preoți de a adera la Patriarhia Română. Între timp, preoții continuă să părăsească Mitropolia Moldovei și să se alăture Mitropoliei Basarabiei. De la începutul invaziei ruse în Ucraina, peste 50 de biserici au aderat la Mitropolia Basarabiei, iar tendința este una în creștere, a declarat în noiembrie 2023 secretarul Mitropoliei Basarabiei Constantin Olariu, pentru Radio Moldova. În cel mai recent caz, preotul Alexandru Noroșean din satul Stolniceni, raionul Hîncești, a fost oprit de a săvârși cele sfinte. Mitropolia Moldovei îl acuză de „neascultare şi nesupunere faţă de Biserica – Mamă”, dar și de „trecerea sub ascultarea altui episcop necanonic”. Potrivit Mitropoliei, „până ce nu va aduce pocăință” slujbele săvârșite mai departe de preotul Noroșean „nu sunt valabile”. De cealaltă parte, Mitropolia Basarabiei a precizat că preotul Noroșean a aderat la biserica ortodoxă română și a atenționat Mitropolia Moldovei că „declarațiile sfidătoare împotriva preotului din cadrul Mitropoliei Basarabiei pot fi catalogate drept neprietenoase”.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.