Conflict deschis între președinta Slovaciei și premierul țării, acuzat de legături tot mai pronunțate cu Rusia și Viktor Orban. Președinta Zuzana Čaputová îl critică dur pe Robert Fico, premierul țării, în condițiile în care se apropie de sfârșitul mandatului.
"Președinta Slovaciei, Zuzana Čaputová, compară guvernul lui Robert Fico cu cel al Ungariei lui Viktor Orban, critica eforturile de slăbire a statului de drept și se opune legăturilor cu Rusia. Aceasta subliniază că Fico, prin acțiunile sale, aduce în discuție independența instanțelor și testează limitele democrației."
@Guguta.com
Robert Fico este arătat cu degetul pentru încercările de a slăbi statul de drept şi pentru contactele sale cu Rusia, președinta Slovaciei comparându-l cu omologul lui din Ungaria, Viktor Orban, de la care spune că se inspiră, potrivit unui interviu publicat duminică de Financial Times, transmite Știri.md cu referire la protv.ro. „Slovacia este deseori comparată cu Ungaria în prezent şi pare evident că acest guvern (Fico) se inspiră din Ungaria", a declarat preşedinta Zuzana Čaputová, care se apropie de sfârşitul mandatului şi a anunţat că nu va mai candida. Ea a fost aleasă în 2020 pe fondul demonstraţiilor anti-Fico declanşate de asasinarea unui jurnalist şi a logodnicei sale, care l-au forţat pe premier să demisioneze. Însă, Robert Fico a revenit la putere în toamna anului trecut, iar în februarie, în ciuda protestelor, parlamentul slovac a votat modificarea Codului Penal şi desfiinţarea Biroului procurorului special, care investiga infracţiunile grave şi corupţia, o decizie criticată de Bruxelles. Čaputová, de profesie avocat, a făcut apel la Curtea Constituţională, care a suspendat unele dintre prevederile legii. Ca răspuns, Fico a sugerat ca următorul preşedinte al Slovaciei să îl demită pe unul dintre judecătorii de frunte ai Curţii Constituţionale pentru că ar fi fost responsabil pentru o scurgere de informaţii către mass-media. Președinta Caputova spune că o astfel de intimidare este „absolut inacceptabilă şi iresponsabilă", deoarece „pune sub semnul întrebării" independenţa instanţei. „Cred că limitele democraţiei sunt testate", a declarat ea. De când Fico a venit la putere, Slovacia s-a aliatUngariei în criticarea sprijinului occidental pentru Ucraina şi a sancţiunilor împotriva Rusiei. Fico a declarat luna aceasta că „strategia occidentală de a folosi războiul din Ucraina pentru a slăbi Rusia din punct de vedere economic, militar şi politic nu funcţionează". Săptămâna trecută, miniştrii de externe slovac şi maghiar au rupt rândurile cu omologii lor din UE, întâlnindu-se cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov în Turcia. Čaputová spune că întâlnirea lui Fico cu Lavrov nu a adus ţara mai aproape de pace, ci „a creat mai multă distanţă între Slovacia şi partenerii şi aliaţii" ei. Cine o va înlocui pe președinta Slovaciei Preşedinta Slovaciei a declarat că nu va mai candida pentru un nou mandat, după ce cinci guverne diferite în tot atâţia ani au lăsat-o "complet epuizată". În schimb, ea a spus că intenţionează să voteze pentru fostul ministru de externe Ivan Korčok, candidatul susţinut de opoziţia liberală. Favoritul pentru a o înlocui pe Čaputová la alegerile prezidenţiale din 23 martie este însă Peter Pellegrini, un partener de coaliţie în guvernul lui Fico, a cărui alegere ar consolida controlul acestuia asupra puterii. Sondajele de opinie indică faptul că lupta strânsă dintre Pellegrini şi Korčok va fi decisă în cadrul unui al doilea tur de scrutin, pe 6 aprilie. Preşedintele în Slovacia, ca şi în Ungaria, are un rol în mare parte simbolic, dar poate întârzia adoptarea legislaţiei adresându-se Curţii Constituţionale şi poate numi şi revoca judecătorii de la instanţa supremă. Jurnalistul Ján Kuciak, a cărui asasinare a scos oameni în stradă şi a dus la căderea precedentului guvern Fico, investigase presupusele legături între partidul Smer al lui Fico şi reţelele criminale. Atât premierul, cât şi Smer neagă că ar avea legături cu crima organizată. O „parte substanţială a populaţiei" este încă foarte implicată în procesele democratice şi nu a uitat despre ce a scris Kuciak, spune Caputova. „Cred că oamenii nu au uitat nici oportunitatea ratată a unei alternative politice care ar fi trebuit să aducă stabilitate şi securitate în Slovacia", a adăugat ea.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.