Nu-și imaginează viața fără credință în Dumnezeu și în artele frumosului. Preotul Boris Jitari, băștinaș al satului Sturzovca, raionul Glodeni, îmbină cu desăvârșirea două vocații, care necesită, talent, dăruire de sine, credință și muncă continuă: preoțimea și pictura.

"Articolul vorbește despre povestea preotului Boris Jitari, care de mic a dorit să transmită mesaje lumii prin culori și care, pe lângă vocația sa de pictor, s-a preoțit la vârsta de 45 de ani. Ascultând povestea sa descoperim că Boris combină cu succes pasiunea pentru pictură cu dragostea pentru religie, folosind pigmenți naturali să aducă culoare și viață în picturile sale, atât în cele laice, cât și în cele bisericești."

@Guguta.com

Fața bisericească a știut încă de mic copil că vrea să aducă lumii mesaje prin culori, astfel a absolvit  Colegiul de arte plastice din Chișinău, iar la vârsta de 45 de ani s-a preoțit, transmite Știri.md cu referire la tvn.md. Boris Jitari, preot: „Eu la școală nici nu am bănuit că pictorul trebuie să învețe. Pictorul este vocație, așa percepeam lucrurile. Dar cu vârsta am înțeles că e nevoie de studii, că bați apa pe loc, în piu, nu mergi înainte, nu este nicio creștere. Am făcut studiile la arta decorativă, pe atunci Repina, actualmente e Plămădeală. În timp am pictat pictură laică și totodată pictură bisericească, pe timpul cela sovietic, era mai incomod atuncea. Am avut un drum de parcurs bun, cu de toate, n-am ajuns la vârsta de 45 și am primit și preoția, am înțeles că preoția este ceva mai presus de pictură.” Preotul pictează și tablouri laice, dar pentru cele bisericești are o dragoste aparte. „La pictura bisericească este puțin mai canonic, stau lucrurile, acolo nu este o libertate de sine stătătoare, sunt niște principii după care trebuie să le urmezi. Eu ca preot sunt conectat tot timpul la rugăciuni, dar să zicem pictorul mirean, sunt reguli, la o icoană nu poți să te apropii pur și simplu, trebuie să te mărturisești, trebuie să te postești, trebuie să te împărtăși, ca să vii la sfinții, să pictezi sfinții tu trebuie lăuntric să fii pregătit pentru asta.” Potrivit lui, acolo unde a fost pensula unui pictor bisericesc rămâne și energia acestuia, iar de multe ori gândurile și trăirile artistului pot fi resimțite în picturile sale. „Orice materie emană energie, noi știm de acest lucru, științific este dovedit că totul este energie, din jur. Noi stăm aici, pereții aceștia se umplu cu discuția noastră, dacă avem gânduri senine și aici o încărcătură pozitivă stă. Dacă pune pictorul sau individul o dragoste, o energie, cum pictează, care-s gândurile lui, unde ajunge el cu gândurile lui, bineînțeles că atunci când expune lucrarea sau când se sfințește sfântul locaș, aura ceea a lui TAIE, ea persistă acolo. Sunt multe biserici cu regret în care lasă de dorit, intri, e păpușă, este păpușă făcută, nu este pictorul de vină, el a venit.” Părintele Boris folosește pigmenții naturali pentru a da culoare picturilor sale. „Ma înainte pictam în ulei, din neștiință, chiar și la zid, în biserică, făceam în ulei, ceea ce nu e chiar practic, el mai repede se murdărește, se afumă, se crapă, face condens. Practicăm pigmenți naturali, totul natural, emulsia, liantul care leagă, tot este natural, este gălbenușul de ou. Preponderent gălbenușul, se adaugă puțin ulei, ca să aibă adeziunea mai bună și pigmenții naturali, oxizi. Sunt patru-cinci-șase culori, mai multe n-ai, din ele deja faci gama care corespunde interiorului.” Printre numeroasele lăcașe la care a pictat părintele Boris se numără și Mănăstirea Glinjeni, raionul Fălești, dar și Biserica Hîrtop din raionul Florești.