Aureliu Bătrînac nu este doar un chirurg cardiovascular, renumit atât în Republica Moldova, cât și peste hotare, doctor în medicină, directorul unui spital privat din capitală. El se mai poziționează ca un împătimit al filosofiei, în special, al stoicismului.

"Aureliu Bătrînac, un cunoscut chirurg cardiovascular, ne împărtășește despre responsabilitatea enormă a profesiei sale, dar și despre bucuria de a ajuta oameni aflați în suferință. Reușita și satisfacția în meseria sa provin din conștiința diagnostica, cunoștințele vaste și atitudinea virtuoasă pe care le aplică în fiecare caz, crezând că 'cel mai bun chirurg este acel care știe când nu trebuie să opereze'."

@Guguta.com

Această învățătură, bazată pe ideea că morala derivă din însăși legile naturii și pe atitudinea virtuoasă în raport cu greutățile cotidiene, îl ghidează atât în activitatea profesională, dar și în viața de zi cu zi.

Specialistul, în cadrul unui interviu pentru emisiunea online "Unu Noaptea", a împărtășit din experiența sa de chirurg cardiovascular, despre gândurile lui când ține la propriu inima unui om în palmă în sala de operație, dar și despre omul Aureliu Bătrînac – cel cu frici în suflet, cel care interacționează cu lumea înconjurătoare dincolo de pereții spitalului.

Aureliu Bătrînac spune că doar lucrând asupra sa, asupra gîndirii sale, a modului, în care percepe realitatea, înțelege în fiecare zi că menirea sa pe acest Pămînt este de a ajuta oamenii, aflați în suferință. Și acest lucru îi umple sufletul și existența, îl face fericit și îi dă rost tuturor zilelor sale, unele cu mai mult soare, altele - mai posomorîte, dar, la fel, de valoroase pentru el. Și asta pentru că este un perfectionist și vede multitudinea de situații ca pe încă un pas înainte în experiența sa, ca pe o piatră de temelie, pe care o așază cu grijă și care îl ajută să clădească lucruri și fapte, avînd un singur scop – salvarea unei vieți.

Сhemarea destinului și calea spre vocație

"Când am văzut prima dată o inimă cum se zbate în mâinile mele, am rămas fascinat"

„În anul 1983, am venit la Facultatea de Medicină, pe care am absolvit-o în 1989 cu diplomă roșie pe atunci. Ulterior, am început să mă gîndesc la specialitatea, pe care aș vrea să o aleg. Îmi doream să fac chirurgie, pentru mine era un domeniu dinamic și eu, fiind mereu în mișcare, avînd o fire sportivă, mi-am spus că mi se potrivește.

Am început cu un post de chirurg generalist la spitalul, care acum se numește Sfîntul Arhanghel Mihail. Deja la anul VI, făcusem și multe intervenții chirurgicale generale pe abdomen. Intenționam să rămân în acel spital, mă cunoștea colectivul, mă obișnuisem și eu cu el.

Dar rectorul de atunci al Universității de Medicină, regretatul profesor, Leonid Cobîleanschi, mi-a spus că a venit un profesor din Kiev și m-a observat cum lucrez și crede că am niște calități, niște virtuți, care mi-ar permite să excelez în chirurgia cardiacă.

Eu i-am cerut timp să chibzuiesc că tot eram cu gândul la spitalul Sfîntul Arhanghel Mihail, pe atunci Spitalul nr.2, dar profesorul Cobîleanschi, care mă cunoștea pe mine încă de cînd învățam la facultate în anul III, mi-a zis: «Eu consider că tu vei putea să faci chirurgie cardiacă și vei putea contribui la prosperarea acestei profesii în țara noastră». Și iată așa am ajuns să mă îndrăgostesc de această specialitate, chirurgia cardiacă, care, de altfel, pe atunci, anii 1989-1990, era încă una în dezvoltare.

Majoritatea pacienților, care aveau nevoie de operații sau tratamente pe cord erau direcționați sau la Moscova, sau la Kiev. Aici, la Chișinău, se făceau operații mai simple. Îmi amintesc când pentru prima dată am văzut inima, cum se mișcă, cum se zbate în coșul pieptului și acest lucru m-a fascinat.

A fost ziua, care am memorizat-o pentru tot restul vieții și, acum, când au trecut deja 35 de ani de atunci, o mai visez. Mi-am dat seama că acea inima, care zvîcnește era a unui om, care suferă și care are nevoie de ajutor. Astfel de gînduri mă mai cutremură și acum, cînd intru în sala de operație”.

Călăuzele drumului profesional

"Am avut marele noroc să fiu discipolul unor mari profesori"

„Am avut un profesor aici, la Chișinău, Victor Melenciuc, care era un discipol al renumitului academician Bredikis din Kaunas, din Lituania, era, de fapt, unul dintre centrele de excelență din fosta Uniune Sovietică, care avea specialiști foarte buni. Și am făcut acolo primul training de 6 luni în chirurgia cardiacă și, în special, în aritmologie.

Am avut și un noroc mare să fiu un discipol, să fiu un elev al unui vestit profesor rus, Boris Vladimirovici Șabalkin. El a avut posibilitatea 6 ani să învețe să practice chirurgia cardiacă în Statele Unite ale Americii, în Cleveland, unde se consideră că este una dintre cele mai bune școli din lume în domeniu, acolo s-au făcut multe operații în premieră.

Am activat și în Rusia, după care am mai lucrat în clinici private din Italia, Elveția, am avut training-uri de lungă durată în Spania, Franța, Turcia, Grecia. Pot spune cu mândrie că și-n Moldova s-a excelat în chirurgia cardiacă. Sînt recunoscătot tuturor mentorilor mei, pentru că am avut ocazia să văd mulți de chirurgi, cu atitudini diferite față de chirurgie, față de pacienți și, în general, cu atitudini față de viață.

Pot spune cu mîndrie că am fost acceptat ca membru activ al Societății Europene de Chirurgie Cardiotoracică și ca membru activ al Societății Europene de Chirurgie Cardiovasculară. Totodată, este o onoare să fiu și membru al Societății americane de Chirurgie Toracică. Este și acesta un fel de a recunoaște meritele mele profesionale”.

Boala nu alege în funcție de vârstă

"Creatorul a făcut inima un organ mic, dar care este lăcașul sufletului"

Inima este cam de o mărimea unui pumn, care se zbate aici, la noi, în piept. Ea are diferite componente, care se pot îmbolnăvi pe rând sau toate odată. Cea mai deasă cauză a îmbolnăvirilor este boala arteriilor. Sânt cazuri, cînd unii copii au nevoie de intervenție chiar la cîteva ore după naștere. Cardiomiopatia hipertrofică, deseori, se întîlnește la tineri și este una dintre cauzele cele mai frecvente de moarte subită cardiacă.

Unul dintre cele mai dese simptome al bolilor de inimă este durerea localizată în mijlocul pieptului, chiar pe centru și care apare la efortul fizic. Un alt grup de patologii ține de boala valvelor inimii. Aritmiile sînt un semn al suferinței avansate cardiace. Simptomul foarte clar de infarct de miocard este durerea violentă în piept. De obicei, se asociază cu transpirație abundentă, cu tenul palid, cu o slăbiciune generală, care se instalează progresiv.

În toate cazurile este foarte important ca oamenii să vină la timp, la fazele incipiente ale bolii. Avem tehnologii moderne, pacienții, practic, la 3-4 săptămîni pot să revină în cîmpul muncii și să-și continue viața activă. Dar trebuie să fie foarte responsabili, pentru că pînă la operație au aceste suferințe și sînt mai atenți la starea lor de sănătate, după ce îi operăm, mai trec cîțiva ani și încep să uite prin ce au trecut. Mulți reiau fumatul, alimentația nesănătoasă și alte obiceiuri nocive.

Mortalitatea prin maladii cardiovasculare în Moldova este mai mare cu 55 la sută din toată structura bolilor în țara noastră, or, în comunitatea europeană acest procentaj este în jur de 35-37%. O să vă spun o cifră cam înfricoșătoare: cam fiecare al patrulea bărbat din țara noastră cu vîrsta între 40-60 de ani moare în urma unei afecțiuni severe cardiace. Așadar, aceasta nu este doar o problemă medicală, dar deja a devenit și una socială”.

O fracțiune de secundă, uneori, decide tot

"Cel mai bun chirurg este acel care știe când nu trebuie să opereze"

„Chirurgia cardiacă este o metodă de tratament pentru unii pacienți, este singura soluție ca să supraviețuiască și să-și întoarcă sănătatea, dar nu întotdeauna există aceste indicații pentru a interveni chirurgical.

Un chirurg bun știe cum să-și facă procedurile chirurgicale. Un chirurg mai bun știe cînd trebuie să opereze. Dar cel mai bun chirurg știe cînd nu trebuie să opereze. Vin pacienți și spun că i-au sfătuit un vecin sau un alt medic, care nu este cardiolog de specialitate, să nu să se opereze sau, dimpotrivă, trebuie să o facă. Și ei nu înțeleg că afecțiunile sînt diferite și caracterul acestora strict individual la fiecare persoană.

Cînd nu sînt sigur de ceva anume, convoc un consiliu, sînt onest cu pacienții. Medicina nu este specialitatea, unde 2+2 de fiecare dată este 4. Atunci cînd avem cazuri, care nu se încadrează în standardele recunoscute, trebuie să ne punem mintea în mișcare, experiența, trebuie consultații adăugătoare și ar fi bine ca oamenii să înțeleagă acest moment.

Pentru că eu, de exemplu, ca specialist, în asemenea