Claudia Veriga, o pensionară care face parte din diasporă de 27 de ani, a povestit în cadrul unui podcast cum este viața peste hotare, dar și cât „de dulce” este, de fapt, pâinea din afara țării.

"Claudia Veriga, într-un recent episod al podcastului Raport, a vorbit despre decizia sa de a pleca în Italia în 1997, motivată de sărăcia profundă în care trăia. Povestea ei scoate în evidență greutățile cu care se confruntă mulți moldoveni care sunt forțați să plece din țară în căutarea unui trai mai bun."

@Guguta.com

În cadrul podcastului Raport, Claudia Veriga a mărturisit că a plecat în Italia în anul 1997, iar motivul pentru care a ales să meargă peste hotare a fost sărăcia, transmite Știri.md. „Intenția mea de a pleca din țară a apărut atunci când am auzit că mulți moldoveni pleacă la muncă în străinătate și zic și eu poate să plec. Eu lucram în cultură și eram plătită puțin, soțul era bolnav, nu aveam bani pentru medicamente și întâmplător am auzit că o colegă de a mea, o profesoară care lucra la școala din Strășeni, a plecat peste hotare. Când am ajuns acasă de la muncă, eu i-am spus soțului despre cum prietena mea a plecat în Italia la muncă și i-am zis că poate să mă duc și eu. Atunci, soțul mi-a spus unde mă pornesc pentru că nu știu limba, nimic. În replică am zis că nu o fi cine știe ce greu să învăț limba italiană pentru că se aseamănă, iar el a spus să fac cum știu eu, însă mai întâi trebuie să vorbesc cu copiii”, a povestit moldoveanca. În acea perioadă era foarte greu să obții viză pentru a pleca peste hotare. Consulatul Italiei se afla tocmai la Kiev, iar din cauza sărăciei, ea a fost nevoită să se împrumute cu circa 2.000 de dolari pentru a merge la muncă peste hotare. „Am vorbit eu cu copiii, ei erau plecați la Moscova pentru că au terminat facultatea și s-au dus și ei să lucreze. Când am vorbit cu fiul meu mai mare, el mi-a zis unde mă pornesc, că e greu, dar eu oricum am insistat și i-am spus că o să plec. Pe vremea aia era greu să te pornești peste hotare, trebuia să deschizi viza, altfel nu puteai. Vizele atunci se deschideau dacă aveai vreun motiv și pe lângă asta trebuia să pleci la Kiev ca să o poți obține. Eu mă gândeam ce motiv puteam să am ca să plec în Italia, motivul era sărăcia, dar pentru asta nu îmi deschideau viza. Eu, cum lucram la Casa Raională de Cultură din Strășeni, am spus că o să plec acolo și vreau să cumpăr ceva material pentru ca să cos haine la artiști, dar iarăși trebuia să demonstrez că lucrez acolo. Eu am făcut un album cu toate colectivele din Strășeni pe care le aveam la Casa de Cultură și mi-am organizat tot și am fost la Kiev, unde mi-a fost deschisă viza. Eram foarte bucuroasă, iar când am ajuns acasă am început să mă pregătesc de plecare, dar trebuiau și bani, dar de unde să iau eu bani? Într-un final m-am împrumutat și am făcut rost de bani. 1.500 de dolari am plătit doar pe drum și 500 de dolari pentru cheltuieli”, a dezvăluit ea. Atunci când a ajuns în Italia, Claudia a fost cuprinsă de o frică enormă pentru că nu avea pe nimeni acolo, iar în acel moment a vrut să se întoarcă acasă. „Când am ajuns în Italia, pe mine m-a apucat o frică pentru că ceilalți moldoveni aveau rude, eu însă nu aveam pe nimeni. Noi am plecat cu un autocar, iar când am ajuns la sfârșitul călătoriei, unii moldoveni erau întâlniți de rude și râdeau, alții plângeau, dar eu stăteam într-o parte și nu știam în ce parte să o apuc. Când am vorbit cu persoanele care mi-au pregătit călătoria, ele au spus că o să vină cineva și o să ne întâlnească și o să plecăm la muncă, însă nu a fost așa. L-am întrebat pe șofer dacă pleacă înapoi în Moldova ca să merg și eu, dar el mi-a zis că nu am eu bani ca să mă întorc înapoi. Am început a plânge și nu știam ce să fac, dar am avut noroc de șofer pentru că a fost cu inimă bună și mi-a pus bani pe cont ca să pot vorbi cu cei de acasă. Primul pe care l-am sunat a fost fiul meu și am început a plânge, iar el mi-a zis unde m-am pornit și nu are cu ce să mă ajute decât să-mi trimită bani pentru a mă întoarce înapoi, dar nu mai avea rost. Fiul mi-a mai spus că, dacă am plecat, o să mă descurc și o să învăț și limba, și totul va fi bine. El avea un prieten, care a lucrat timp de mai mulți ani în Italia, pe care l-a sunat și l-a rugat să mă ia la el măcar până îmi voi găsi de lucru, iar atunci parcă m-am mai liniștit. După un timp a venit soția prietenului fiului meu și a spus că nu poate să mă ia la ea pentru că lucra pentru o bătrână care era rea. Ea mi-a spus că o să mă ducă undeva unde stau moldovenii care se aflau în situația mea”, își amintește Claudia Veriga. Atunci când a ajuns în acel loc, ea a rămas fără cuvinte. Era murdar, nu era lumină, ci doar lumânări, iar unele persoane dormeau chiar pe jos. „Când am ajuns acolo am rămas tablou, era întuneric, fără lumină, doar cu lumânări. Eu am stat într-o cameră mare, iar cei care mai erau acolo fie dormeau pe paturi, fie pe jos. Fetița ceea mi-a spus că o să dormim jos, iar soțul ei o să vină mai târziu pentru că el era la muncă. În noaptea aceea nu am dormit deloc, am plâns ore în șir. Când m-am trezit nimeni nu mai era lângă mine și mi-am pus mâinile în cap atunci când am văzut ce era acolo. Murdărie peste tot, sticle de alcool și îmi pare rău că nu pot spune tot ce am văzut acolo, era strașnic. Eu am ieșit din camera ceea, am ajuns într-un coridor și am început să plâng din nou. La un moment dat am văzut cum o doamnă făcea curat într-o cameră și am întrebat-o dacă este moldoveancă, iar ea mi-a spus că da și mi-a mai zis să nu plâng că o să mă deprind. Ea m-a întrebat în ce cameră stau și când i-am zis, ea și-a pus mâinile în cap și mi-a spus să vin să stau cu ea în cameră pentru că acolo e curat. Ea mi-a spus că mai stă cu trei băieți, dar ei sunt tineri și cu familii, și totul va fi bine. Am plecat eu la ei în cameră și am locuit cu ei o lună și jumătate. Erau foarte de treabă încât m-am împrietenit cu toți”, a povestit femeia. Primul său loc de muncă a fost la o familie de italieni formată din nouă membri, unde Claudia a lucrat timp de trei luni. La un moment dat, ea nu mai făcea față chinurilor la care a fost supusă de stăpâna casei. Femeia mărturisește că aceasta nu îi dădea să mânânce, iar de fiecare dată când avea ocazia o certa, însă fără rost, pentru că nu înțelegea nimic din ce îi vorbește ea. Cei 27 de ani în care s-a aflat în afara țării au fost un chin pentru că era departe de familie, mărturisește femeia, însă nu a avut de ales pentru că voia să scape de sărăcie, majoritatea moldovenilor din diasporă fiind departe pentru a avea un trai mai bun. De menționat că, de la proclamarea Independenţei, din R. Moldova au plecat peste un milion de persoane. Cauzele plecării moldovenilor peste hotare sunt nivelul scăzut de trai, puține perspective de dezvoltare, corupția, birocrația, justiția, dar și clasa politică aservită.