Începând cu anul 2020, politicile Moldovei în domeniul Întreprinderilor Mici și Mijlocii s-au îmbunătățit pe unsprezece din cele douăsprezece dimensiuni ale Indicelui politicii în domeniul ÎMM, prezentat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
"Moldova a înregistrat progrese semnificative în domeniile competențelor, mediului operațional și al internaționalizării întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM), demonstrând o performanță de top în domeniul economiei verzi la nivelul Parteneriatului Estic. Cu toate acestea, rămâne încă mult de lucru în domeniul digitalizării și îmbunătățirea accesului la finanțare pentru ÎMM-uri," - sursa IPN.
@Guguta.com
Potrivit evaluării, s-au înregistrat progrese în domeniile competențelor, mediului operațional și al internaționalizării ÎMM, transmite Știri.md cu referire la IPN. De la precedenta rundă de evaluare a Actului privind întreprinderile mici (Small Business Act) 2018-2019, Moldova a înregistrat progrese. Țara a obținut un punctaj peste media Parteneriatului Estic în nouă dimensiuni din douăsprezece și a demonstrat cea mai bună performanță dintre țările partenere în domeniul economiei verzi. Potrivit lui Salomé Will, analist de politici la diviziunea Eurasia OCDE, numărul ÎMM-urilor este relativ stabil în ultimii ani. Acestea au o contribuție la piața angajării în câmpul muncii cam la nivelul UE. Iar cât privește cifra de afaceri, este mai mică ca în UE, dar este peste medie daca e să vorbim despre cifra de afaceri la nivel de țară. Ministrul dezvoltării economice și digitalizării, Dumitru Alaiba, a spus că ÎMM-urile sunt „coloana vertebrală” a întregului sistem economic. Lucrurile merg bine, dar e mult de făcut, implicit în domeniul digitalizării. Dumitru Alaiba a remarcat că disparitățile care există în diferite subdomenii sugerează faptul că resursa principală rămân a fi resursele umane. El a mai spus că programele transpuse în legislație sunt gândite ca să fie în concordanță cu interesele acestei categorii de populație.. Maria Terentiev, manager în cadrul BERD, a spus că, atunci când vine vorba despre finanțarea prin bănci, ÎMM continuă să se confrunte cu rate ale dobânzii înalte, cerințe solicitante și perioade lungi de aprobare a mijloacelor. Multe dintre ÎMM-uri ar dori să beneficieze de un împrumut bancar, dar nu își permit să-l acceseze și nu sunt gata să-și asume anumite riscuri. BERD continuă să facă referire acestor companii la programele sprijinite de stat sau liniile creditoare ale BERD și speră că pe viitor vor fi mai mulți beneficiari. Liliana Busuioc, director executiv la Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova, a remarcat că trebuie să se pună accentul pe crearea oportunităților pentru inovații pentru ÎMM-uri și abordarea de a oferi o a doua șansă trebuie să fie mai prezentă în Moldova. De asemenea, Moldova a fost identificată ca una din țările care face cele mai multe importuri, în context e important companiile locale să exporte mai mult și populația trebuie încurajată să cumpere local. Indicele de politică pentru ÎMM-uri: Țările Parteneriatului Estic 2024 - Consolidarea rezilienței în timpuri dificile a fost elaborat de OECD și BERD, în cadrul unui proiect multinațional „EU4Business: De la politici la acțiune – Faza 2” în Parteneriatul Estic, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene în cadrul inițiativei EU4Business.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.