Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Poliția de Frontieră își evaluează activitatea pentru anul 2023

Conducerea Poliției de Frontieră, împreună cu factorii de decizie din cadrul Direcției regionale Centru, au discutat și evaluat activitatea subdiviziunii pentru perioada anului 2023. Ședința de bilanț a avut loc astăzi, la sediul Inspectoratului General.

"În analiza activităților Direcției regionale Centru pentru anul 2023, se observă o gestionare eficientă și operativă a misiunilor, cu accent pe implementarea priorităților de dezvoltare, control optim la frontieră și lupta împotriva migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere."

@Guguta.com

În prima parte a ședinței, șeful Direcției regionale Centru, colonelul Vitalie Școlnic, a prezentat rezultatele și restanțele pe unele acțiuni, inclusiv propunerile de optimizare și proiectele de dezvoltare.

Conform atribuțiilor, în perioada de raportare, echipa Direcției regionale Centru a urmărit misiunea de asigurare a continuității, cât și de menținere a proceselor implementate în vederea realizării scopului stabilit: prin deservire auto, tehnico-materială, capacitate de reacție în caz de necesitate pentru acordarea ajutorului practic în alte subdiviziuni, asigurarea pazei și accesului pe teritoriu, asigurare medicală și promovarea imaginii prin intermediul secțiilor de profil.

Totodată, în perioada prenotată, efectivul Direcției a efectuat schimb de experiență în teritorii prin detașări și instruiri în diverse domenii de specialitate, precum ar fi gestionarea situațiilor de criză la frontieră, apărarea împotriva incendiilor, managementul practicii medicale în asistența medicală primară, securitatea aeroportuară și alte.

Pentru primul trimestru al anului curent, echipa Direcției și-a stabilit un set de priorități de dezvoltare a activității subdiviziunii:

Controlul eficient la capitolul evidență, gestionare și eliberare a bunurilor materiale aflate în stoc la depozitele Direcției, precum și evidența corectă a distribuirii acestora și lichidarea tuturor neajunsurilor depistate în cadrul proceselor de inventariere.

Întreprinderea măsurilor concrete pe linie de suplinire a funcțiilor vacante.

Menținerea automobilelor de serviciu într-o stare de funcționare permanentă, precum și verificarea în continuare a stării tehnice a acestora.

Dezvoltarea și fortificarea nivelului de pregătire profesională.

Promovarea imaginii Poliției de Frontieră prin participarea activă a angajaților din cadrul Fanfarei și Secției sport de performanță la o multitudine de evenimente.

Asigurarea ordinii publice, regimului, pazei și securității sediului IGPF și a teritoriului aferent.

Funcționarea eficientă a structurilor specializate ale Direcției, prin implementarea unui control optim la frontieră și suport angajaților din teritoriu în prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere în zona de responsabilitate.

La finalul discuțiilor, șeful Poliției de Frontieră, Ruslan Galușca, a adresat recunoștință echipei Direcției pentru gestionare eficientă și operativă a tuturor proceselor în activitate, în deosebi aprecieri Centrului Medical pentru efortul incontestabil în menținerea sănătății tuturor angajaților de la frontieră.

„Sunt mulțumit de activitatea Direcției regionale Centru în anul 2023. Echipa a gestionat eficient toate procesele în activitate și a obținut rezultate bune în realizarea obiectivelor stabilite. În primul trimestru al anului curent, Direcția își va concentra eforturile pe implementarea priorităților de dezvoltare stabilite, precum și pe asigurarea unui control optim la frontieră și pe prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere”, a declarat Ruslan Galușca.

Share: