Omul de afaceri, Veaceslav Platon, afirmă că duce „un mod de viață destul de modest” în Londra. Într-un interviu pentru Dorin Galben acesta a relatat că stă la chirie pentru care achită 4000 lire sterline lunar și are angajați care îl ajută pe acasă.
"Veaceslav Platon, bărbatul de afaceri recent achitat în dosarul privind frauda bancară, își duce viața în mod moderat, preferând să închirieze un apartament și să folosească metroul în Londra, și-a împărtăşit experiențele din timpul detenției și a acuzat pe fostul om politician Vlad Plahotniuc de fabricarea dosarelor împotriva lui."
@Guguta.com
„Închiriez un apartament în Londra. Raportul preț calitate este foarte bun. Chiria costă aproximativ 4000 de lire pe lună, un preț destul de normal. Am angajați care au grijă de apartament. Mereu am trăit destul de modest, niciodată nu mi-am permis lucruri ieșite din comun, nu am zburat cu curse charter, cum a făcut-o Plahoniuc, niciodată nu am avut pază de corp, mereu am încercat să fiu invizibil. Niciodată nu m-am lăudat cu banii pe care îi am, acest lucru nu corespunde caracterului meu. Eu nu am nevoie de multe cheltuieli pentru mine. Pentru familie, da, dar mie multe nu-mi trebuiesc, trăiesc destul de modest, da imi permit să mănânc la un restaurant scump, dar acest lucru nu este ieșit din comun. Nu am mașină, mă deplasez cu metroul. Sunt ambuteiaje, ei merg pe dreapta, nu ai unde parca, o sumedenie de amenzi și nu mici. Cu metroul ajung în 12 minute în centrul orașului, iar cu mașina îmi trebuie cel puțin 40”, a declarat Veaceslav Platon. Pe 14 iunie 2021, omul de afaceri Veaceslav Platon a fost achitat în dosarul fraudei bancare de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, aceasta fiind definitivă, transmite Știri.md cu referire la unimedia.info. Decizia a venit după ce Procuratura Generală a renunțat la acuzațiile în adresa omului de afaceri, Veaceslav Platon în dosarul ce privește frauda bancară. La 14 decembrie 2018, acesta a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, sentință care include și cei 18 ani de închisoare la care a fost condamnat anterior, dar și în dosarul în care a fost învinuit de tentativă de escrocherie și corupere a mascaților din detașamentul „Pantera”. Condamnările s-au produs pe timpul lui Vlad Plahotniuc, iar Platon l-a învinuit direct de fabricarea dosarelor împotriva sa. Omul de afaceri Veaceslav Platon, care se află acum la Londra, a făcut mai multe dezvăluiri din perioada când se afla în Penitenciarul nr.13. Acesta a povestit că nu avea niciun fel de comunicare 24 de ore, 23 dintre care le petrecea între cei patru pereți din celulă, nu avea voie să primească vreun colet sau scrisori de la cei apropiați. „Gluma lor preferată era să-mi facă o fântână arteziană cu rahat în cameră. Eu nu știu cum ei făceau asta, dar, la un moment dat, din WC se ridica rahatul și reușeam doar să adun hainele, pentru că nu aveam dulapuri, apoi totul plutea prin celulă”, a povestit, anterior, Platon.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.