Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Peste 77 de milioane de vizionări a înregistrat controversatul interviu cu Putin

Interviul pe care controversatul jurnalist american Tucker Carlson l-a făcut cu președintele rus Vladimir Putin a făcut peste 77 de milioane de vizualizări pe platforma socială X, în mai puțin de 24 de ore.

"Articolul subliniază criticile virulente pe care jurnalistul american Tucker Carlson le-a primit pentru interviul sau cu președintele rus, Vladimir Putin. Carlson este acuzat de a fi folosit platforma sa media pentru a permite răspândirea propagandei rusești, pentru a evita întrebările provocatoare și pentru a merge pe ocolite atunci când vine vorba despre invazia Ucrainei. Criticile nu vin doar din partea presei occidentale, ci și din partea jurnaliștilor ruși care au fost forțați să-și părăsească țara."

@Guguta.com

Este primul interviu făcut de Putin cu un jurnalist american de la invadarea Ucrainei, deoarece Kremlinul a refuzat orice altă solicitare până acum, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro. Dar presa americană spune că Carlson i-a dat lui Putin o platformă pentru propagandă. Putin i-a spus lui Carlson, în interviul difuzat joi seara pe X, că o înfrângere pentru Rusia în Ucraina este „imposibilă”. El a mai susținut că exclude ideea invadării Poloniei sau Letoniei, două ţări în care ţara sa „nu are interese”. Întrebat despre posibilitatea păcii în Ucraina, Putin a spus: „Dacă vreţi cu adevărat să opriţi luptele, trebuie să încetaţi furnizarea de arme. Se va termina în câteva săptămâni. Asta e tot”. De asemenea, Putin a sugerat că țări NATO precum România, Ungaria și Polonia ar putea să-și împartă fostele teritorii aflate acum în granițele Ucrainei, stat despre care dictatorul rus a declarat că este „artificial alcătuit din voința lui Stalin”.  În primele 30 de minute ale discuției cu Tucker Carlson, Putin a expus pe larg cunoscuta teză prin care Kremlinul încearcă să justifice invazia Ucrainei: așa-zisele drepturi pe care Rusia le-ar avea asupra Ucrainei, o țară creată artificial de boșevici și foștii lideri sovietici Lenin și Stalin prin ruperea de bucăți din teritoriile Poloniei, Ungariei și României. Presa occidentală a criticat interviul, spunând că Tucker Carlson i-a dat președintelui rus o platformă pentru a-și expune propaganda. O analiză CNN arată că, pe parcursul celor peste două ore ale interviului, jurnalistul s-a ferit să-i pună lui Putin întrebări provocatoare.  Carlson i-a permis liderului autocrat de la Kremlin să manipuleze adevărul și i-a oferit o platformă pentru a-și răspândi propaganda către o audiență globală. În unele cazuri, Carlson chiar a alimentat propaganda lui Putin. De exemplu, președintele rus a promovat o teorie absurdă a conspirației, conform căreia guvernul SUA nu este controlat de liderii săi aleși, ci oameni din CIA, care îl dirijează pe președinte din umbră, ca pe o marionetă. În loc să-l preseze pe liderul rus - acuzat de crime de război – în legătură cu invazia în Ucraina și să-i conteste afirmațiile false, Carlson a deviat de la subiect pentru a vorbi despre Dumnezeu și sufletul rusesc, scrie și BBC.  De altfel, Carlson a fost criticat și înainte de difuzarea interviului, nu doar de către jurnaliștii occidentali, cât și de către cei ruși, forțați să plece în exil. „De necrezut! Sunt printre sutele de jurnalişti ruşi care au fost nevoiţi să plece în exil pentru a continua să relateze despre războiul Kremlinului împotriva Ucrainei”, a scris jurnalista rusă Yevgenia Albats. „Alternativa era să mergi la închisoare. Și acum acest ticălos ne dă lecții despre jurnalismul corect, filmând-se din apartamentul de 1.000 de dolari de la hotelul Ritz din Moscova”, a adăugat ea.

Share: