Peste 30 de persoane suspectate de spionaj în favoarea Israelului au fost arestate în Turcia
- digi24
- 02 ianuarie, 2024
- 13:53
33 de persoane suspectate de spionaj în favoarea Israelului au fost arestate în Turcia, au informat marţi agenţiile turcești.
"În contextul conflictului dintre Israel și Hamas, autoritățile turce acuză 13 suspecți de spionaj în favoarea serviciilor secrete israeliene. Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a intensificat criticile împotriva Israelului, comparând prim-ministrul Netanyahu cu Adolf Hitler și acuzând Israelul de crime de război."
@Guguta.com
Alţi treisprezece suspecţi, acuzaţi de aceleaşi infracţiuni, sunt în prezent căutaţi de autoritățile turce.
De la izbucnirea conflictului dintre Israel şi Hamas, la începutul lunii octombrie, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, un aliat tradiţional al cauzei palestiniene și soluției celor două state, şi-a intensificat atacurile, de cele mai multe ori injurioase, împotriva Israelului.
Suspecţii, arestaţi în mai multe provincii din ţară, sunt bănuiți de spionaj asupra unor cetăţeni străini care locuiesc în Turcia, în numele serviciilor secrete israeliene, a informat agenţia oficială de ştiri Anadolu. Naţionalităţile inculpaţilor nu au fost dezvăluite.
Ministrul turc de interne, Ali Yerlikakaya, a susţinut pe reţeaua socială X că serviciile secrete israeliene pregăteau "agresarea" sau "răpirea" unora dintre străinii spionaţi.
Președintele Turciei, Recep Erdogan, a făcut acuzații grave, miercuri, la adresa prim-ministrului guvernului israelian, Netanyahu, pe care l-a comparat cu dictatorul nazist Adolf Hitler, spunând "că nu există nicio diferență" între cei doi. Erdogan a asemănat acțiunile armatei israeliene din Gaza cu uciderea sistematică a evreilor de către naziști.
Turcia, membră a NATO, care susţine o soluţie cu două state în conflictul israeliano-palestinian, a criticat asaltul aerian şi terestru al IDF împotriva Fâşiei Gaza, a numit Israelul "stat terorist" şi a spus că liderii săi trebuie să fie judecaţi de instanţe internaţionale.
Înăsprinzându-şi retorica, Erdogan a declarat că Turcia ar primi academicieni şi oameni de ştiinţă care se confruntă cu persecuţii pentru opiniile lor privind conflictul din Gaza, adăugând că ţările occidentale care sprijină Israelul sunt complice la ceea ce el a numit "crime de război".
„Obişnuiau să-l vorbească de rău pe Hitler. Ce e diferit faţă de Hitler? Ne vor face să ne fie dor de Hitler. Este ceea ce face acest Netanyahu mai puţin decât ceea ce a făcut Hitler? Nu este", a declarat Erdogan.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.