Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Patru studenți din Bălți au obținut burse Sur-Place 2024

Pentru că sunt implicați în viața politică și activi social, patru studenți de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți s-au ales cu burse Sur-Place 2024, în valoare de aproape 150 de euro.

"Anastasia Florescu, Nicolae Cucerencu și Elvira Sîncu, studenți români care beneficiază de o bursă de la Fundația „Konrad Adenauer", plănuiesc să-și folosească această oportunitate pentru a se îmbogăți cultural și educațional, investind în achiziționarea de tehnologie, cursuri de limbă engleză și participarea la diverse traininguri și conferințe."

@Guguta.com

Anastasia Florescu este studentă în anul I la Specialitatea Istorie și Educație Civică, transmite Știri.md cu referire la nordnews.md. Faptul că a câștigat bursa a bucurat-o foarte mult, mai ales că vrea să-și cumpere o tabletă. „Am trimis CV-ul, l-am elaborat foarte minuțios, apoi am fost la interviu, unde am avut emoții mari. Ulterior a venit vestea că am fost selectați. Eram foarte fericită, deoarece bursa ne permite să ne implicăm în mai multe activități, ceea ce ne permite să cunoaștem mulți oameni noi și să stăm bine pe picioare”, susține Anastasia Florescu. Bursa oferită de Fundația „Konrad Adenauer” a fost o surpriză și pentru Nicolae Cucerencu. Tânărul știe deja unde va investi bursa pe care o va ridica timp de 12 uni. „Foarte tare m-am bucurat, pentru că nu aveam așteptări, mereu încerc să nu-mi creez careva iluzii. Bursa o voi investi în mine, pentru cursurile de limbă engleză pe care le frecventez acum. Împreună cu colegii mei am fondat un club de carte în care vom investi o parte din bursă”, declară Nicolae Cucerencu. De bursa Sur-Place 2024 s-a învrednicit și Elvira Sîncu. „ Această bursă este foarte importantă pentru mine, deoarece îmi oferă oportunitatea să particip la diverse traininguri, conferințe organizate la Chișinău și înafara orașului. Avem posibilitatea ca să facem un schimb cultural cu studenți din alte țări”, spune studenta. La program au participat 35 de studenți din R. Moldova, dintre care 14 s-au ales cu burse. „Este valoros pentru ei, întrucât este o nouă experiență, bursa presupune și o continuare în activitățile pe care ei deja le realizează, presupune noi experiențe prin care ei vor trece. Pe de altă parte este și o încurajare materială care contează pentru un student. Chiar dacă bursa obișnuită este o bursă bună, pe lângă această bursă au și un suport financiar suplimentar”, menționează Lidia Pădureac. La program au putut aplica studenții universităților din Republica Moldova, care își fac studiile în primul și în al doilea an al ciclului de licență.

Share: