Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

PAS: Ion Ceban nu investește în oameni, dar în flori și trotuare

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a organizat discuții publice privind bugetul provizoriu propus de Primăria Chișinău pentru anul 2024.

"Bugetul provizoriu propus de Ion Ceban pentru Chișinău este în contradicție cu realitățile orașului, reflectând o îndatorare semnificativă și o redistribuire problematică a resurselor vitale care nu corespund nevoilor locuitorilor. Aceasta ridică un mare semn de întrebare asupra priorităților administrative ale primarului."

@Guguta.com

Potrivit partidului, bugetul provizoriu propus de Ion Ceban ridică multe semne de întrebare despre prioritățile administrative ale primarului pe motiv că în acest buget sunt redistribuite fonduri vitale în moduri care nu reflectă nevoile reale ale locuitorilor Chișinăului.

PAS remarcă că bugetul provizoriu pentru anul 2024 propus este contrar legii așa cum depășește bugetul anului trecut și așa cum au fost modificate mai multe linii de cheltuieli și a inclus cheltuieli noi.

„Ion Ceban a finalizat anul cu un sold de minus jumătate de miliard lei. Adică, pentru campania electorală a făcut lucrări de văzul lumii, ca să mintă alegătorii, așa ca la sfârșitul anului să nu aibă de unde să le plătească.

A îndatorat Chișinăul, suplimentar la ceea ce era acum 4 ani, cu 150% mai mult, adică plus peste jumătate de miliard de lei. Dacă în 2019 rata de îndatorare a municipiului Chișinău era de circa 10%, după 4 ani de administrare a municipiului de Ion Ceban, îndatorarea municipiului a crescut la 25%.

Chiar dacă evoluția bugetelor pentru ultimii ani ne arată o creștere semnificativă. Acum bugetele sunt mai mari, bani sunt mai mulți, iar primarul nu oferă oamenilor ceea ce le-a promis.

Analizând evoluția bugetelor din ultimii ani, observăm o creștere semnificativă în anumite domenii, dar și reduceri preocupante în altele:

  • plus 10 mln pentru gestionarea aparatului primăriei, protocol deplasări etc.
  • plus 10 mln pentru avocați și juriști
  • plus 11 mln pentru cultura, dintre care doar 28 mln sunt cheltuiți în diaspora și suport pentru evenimente culturale
  • plus 20 mln pentru programe noi de antreprenoriat
  • minus 10 mln pentru iluminat în curți, defrisare de copaci, ambrozie

Un exemplu al acestor distribuiri problematice în buget este reducerea fondurilor pentru iluminatul în curțile blocurilor de la 2 milioane lei, în timp ce se alocă o sumă egală, de 2 milioane lei, pentru un nou program de iluminat artistic nocturn. Aceasta arată o lipsă de viziune și prioritizare a banilor publici față de nevoile de bază ale chișinăuienilor” a menționat președinta Fracțiunii PAS din CMC, Zinaida Popa.

Mai mult, fracțiunea accentuează că în urma discuțiilor cu cetățenii din diferite sectoare ale orașului s-a demonstrat nevoia îmbunătățirii transportului public, amenajarea curților și mai ales educația de de calitate și sigură pentru copii.

Cu toate acestea, din bugetul actual se observă o reducere semnificativă de finanțe pentru grupele cu program prelungit în școli, în timp ce cheltuielile pentru trotuare și pentru amenajări urbane, inclusiv gazoane și flori, au fost majorate.

„Totodată, în acest buget provizoriu găsim și bani pentru asistenții personali 116 mln și 60 mln pentru copii. Dar câtă batjocură au primit acești oameni în ultimul timp, au fost umiliți, amenințați de către șefii de direcții, li s-au tăiat salarii și unii au fost concediați.

În buget găsim și 150 mln lei pentru compensații, dar oamenilor astăzi nu li se achită aceste compensații și ei au facturi ridicate pe motiv că primarul nu vrea să dea bani. Vă amintesc cum Ion Ceban promitea compensații de 60%, dar astăzi nici cele 40% nu vrea să le dea familiilor care au cea mai mare nevoie de ajutor.

Avem un buget auster, fiindcă Ion Ceban a îndatorat orașul cu 150% mai mult decât până la venirea sa în fotoliul de primar. Acesta își bate joc de oameni, îi umilește, își face mai departe jocurile, iar oamenii au de suferit.

Ceea ce ne oferă primarul astăzi sunt gazoane, flori, trotuare, dar taie din educație, din serviciul de asistență personală și din compensațiile destinate familiilor social-vulnerabile și pensionarilor.

Noi, Fracțiunea PAS din CMC, urmează să consultăm bugetul împreună cu chișinăuienii și să aflăm ce cred ei despre felul în care Primăria trebuie să cheltuie banii publici. În scurt timp vom lansa un proces larg de consultare a chișinăuienilor. Așa nu se mai poate, nu se poate ca primarul să meargă împotriva problemelor și necesităților propriilor alegători” a adăugat Zinaida Popa.

Share: