Specialiștii în meteorologie spațială au emis o alertă de furtună geomagnetică pentru luni, spunând că o explozie de plasmă de la o erupție solară ar putea interfera cu transmisiunile radio de pe Pământ.
"O furtună geomagnetică este în drum, dar nu există motive de îngrijorare pentru populație. Aceasta ar putea chiar oferi o oportunitate excelentă de a observa aurora boreală pentru cei la latitudini mai mari, potrivit Centrului de prognoză meteorologică spațială al NOAA. În timp ce fenomenul ar putea cauza întreruperi ale transmisiilor radio de mare frecvență și dificultăți pentru operatorii de sateliți, majoritatea acestor probleme pot fi gestionate."
@Guguta.com
De asemenea, ar putea permite o observare excelentă a aurorei boreale, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro. Nu există niciun motiv de îngrijorare pentru populație, potrivit alertei emise sâmbătă de Centrul de prognoză meteorologică spațială al NOAA din Boulder, Colorado. Furtuna ar putea întrerupe transmisiunile radio de înaltă frecvență, cum ar fi cele ale avioanelor care încearcă să comunice cu turnurile de control al traficului la distanță. Majoritatea avioanelor comerciale pot folosi transmisia prin satelit ca rezervă, a declarat Jonathan Lash, meteorolog la acest centru. Operatorii de sateliți ar putea avea probleme în urmărirea dispozitivelor spațiale, iar rețelele electrice ar putea, de asemenea, să înregistreze un anumit „curent indus” în liniile lor, deși nu este ceva ce nu-l pot gestiona, a spus acesta. „Pentru publicul larg, dacă aveți un cer senin noaptea și vă aflați la latitudini mai mari, aceasta ar fi o mare oportunitate de a vedea cum se luminează cerul”, a spus Lash. La fiecare 11 ani, câmpul magnetic al Soarelui se inversează, ceea ce înseamnă că polii săi nord și sud își schimbă poziția. Activitatea solară se schimbă în timpul acestui ciclu, iar acum se află în apropierea celui mai activ, numit maxim solar. În astfel de perioade, furtuni geomagnetice de tipul celei care a sosit duminică pot lovi Pământul de câteva ori pe an, a spus Lash. În timpul minimului solar, pot trece câțiva ani între furtuni. În decembrie, cea mai mare erupție solară din ultimii ani a perturbat comunicațiile radio.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.