Poliția a făcut progrese în cazul cetățeanului turc, asasinat recent în sectorul Râșcani al Capitalei. Totuși, nu confirmă declarațiile recente ale lui Renato Usatîi, potrivit căruia atacatorul ar fi fost identificat și a părăsit Republica Moldova.
"Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, a confirmat că se investighează multiple scenarii în legătură cu asasinarea unui bărbat de origine turcă, în legătură cu care era emis un mandat de arest și extrădare de autoritățile britanice. Actuala investigație se va desfășura în colaborare cu anchetatorii britanici care vor veni la Chișinău."
@Guguta.com
Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, a declarat pentru TV8 că oamenii legii investighează mai multe versiuni, dar nu a oferit alte detalii, transmite Știri.md. „Poliția are progrese și o serie de versiuni. La moment nu avem detalii de interes public. Vom reveni cu siguranță când vor apărea circumstanțele”, a spus șeful IGP. Știri.md amintește că bărbatul împușcat este de origine turcă, avea 41 de ani și făcea parte dintr-o grupare criminală. Acesta a fost anunțat pe canalele Interpol de către autoritățile de drept ale Regatului Unit al Marii Britanii, cu scop de arest și extrădare, fiind învinuit de comiterea unor infracțiuni de contrabandă și comercializarea heroinei. Poliția anunțate anterior că examinează versiunea unei „reglări de conturi între grupări sau lichidarea intenționată a acestuia pentru a împiedica unele declarații pe care le-ar fi putut face într-un dosar”. Totodată, oamenii legii efectuează măsuri speciale de reținere a suspectului. Oamenii care îl observă pe străzi sunt rugați să anunțe Poliția, dar să evite contactul cu acesta. Procuratura Generală a venit cu noi detalii declarând că atacatorul a efectuat patru împușcături în spate și trei împușcături în capul victimei. Potrivit autorităților, motivul pentru care victima se afla la libertate și nu putea fi extrădată în Marea Britanie este legat de tergiversarea dosarului său în instanța de judecată. De menționat că o echipă de ofițeri de investigație britanici vor veni la Chișinău. Anchetatorii din Regatul Unit vor lucra cot la cot cu cei moldoveni la urmărirea penală în cazul omorului cetățeanului turc.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.