Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

O afacere deținută de Ion Sturza ar putea intra în insolvenţă

Retailerul online Elefant (controlat de fostul premier moldovean Ion Sturza), cu obligaţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), a anunţat miercuri că a introdus pe rolul Tribunalului Bucureşti o cerere de deschidere a procedurii generale a insolvenţei.

"Elefant Online SA, compania condusă de Sergiu Chirca, se confruntă cu scăderi semnificative ale vânzărilor, acest lucru survenind în contextul în care tranzacția prin care evoMAG urma să dobândească o parte majoritară din capitalul Elefant a eșuat. Compania intenționează să propună un plan de reorganizare menținând dreptul de a administra propria activitate, în încercarea stabilizării situației financiare."

@Guguta.com

În comunicatul semnat de Sergiu Chirca, Director General al Elefant Online SA, compania îşi exprimă intenţia „de a propune un plan de reorganizare, cu menţinerea dreptului de administrare a propriei activităţi”.

Vânzările Elefant au scăzut abrupt. Anunţul companiei vine la o lună de zile după demisia directorului financiar al companiei şi la trei luni după ce a s-a anunţat oficial că a picat tranzacția prin care Evolution Prest Systems SRL (evoMAG) urma să dobândească 68,4% din capitalul social al Elefant Online SA.

Amintim că, în mai 2023, evoMAG a semnat un acord privind preluarea pachetului majoritar în Elefant Online, deţinut de Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova şi fondator al elefant.ro, prin intermediul Millennium Gold Resources Limited din Cipru.

Tranzacţia a fost anunţată într-un context în care Elefant Online venea cu pierderi de peste trei milioane euro în anul 2022. În mai 2023, Elefant anunţa chiar şi care va fi noua structură a acţionariatului în urma tranzacţiei, însă în noiembrie 2023 Elefant renunţa deja la tranzacţie.

Compania a încheiat primul semestru al anului 2023 cu afaceri de 53 milioane RON (circa 10,5 milioane euro), în scădere abruptă comparativ cu 95 milioane RON (circa 19 milioane euro) în aceeași perioadă din 2022, în timp ce pierderile au rămas la aceeași valoare, de 11 milioane RON (2,2 milioane euro), potrivit raportului semestrial.

Elefant explica scăderea cifrei de afaceri prin mai mulți factori nefavorabili, inclusiv „ajustarea preferințelor de achiziție a clienților dinspre vânzările online spre offline, ca urmare a eliminării restricțiilor cauzate de pandemia COVID-19; diminuarea puterii de cumpărare a clienților, ca urmare a efectelor cumulate de creșterea prețurilor la produsele de bază și a conflictului din Ucraina; anumite categorii de produse au trecut de la vânzarea din stocul propriu la vânzarea în regim marketplace (parfumuri, produse pentru casa, electronice); închiderea punctelor de livrare (pick-up point-urile)”.

În raportul semestrial, Elefant menționa că, în primele 6 luni 2023, volumul de comenzi a scăzut față de perioada similară a anului 2022 cu 26%, iar datoriile se ridicau la circa 26 milioane euro.

După numărul de comenzi, Elefant.ro era anul trecut al doilea jucător din piața din România. Cel mai mare retailer online din România este eMag (Dante International), al cărui acționar majoritar este grupul sud-african Naspers. Compania are peste 2 milioane de clienți, un Marketplace în care activează circa 400 de companii și un portofoliu de 3 milioane de produse.

Retailerul online Elefant a fost lansat ca o librărie online în 2010. În perioada 2014 - 2016, compania a cunoscut o extindere puternică prin dezvoltarea rapidă a ofertei sale de produse și prin diversificarea modalităților de livrare, prin înființarea mai multor puncte de livrare în mai multe orașe din țară. Un alt pas important în dezvoltarea afacerilor a fost extinderea prezenței în Republica Moldova.

Elefant Online deține 100% din Mall Online SRL din Chișinău, creată pentru operarea business-ului pe teritoriul Republicii Moldova. Aceasta a avut în 2022 o cifră de afaceri de 48,4 milioane lei moldovenești (circa două milioane euro) și pierderi de 5,4 milioane lei.

Share: