Numire surpriză: Cea mai mare armată din lume are un nou șef
- hotnews
- 29 decembrie, 2023
- 15:51
China l-a numit vineri pe Dong Jun, până acum șef al marinei militare, în funcția de ministru al apărării, punând capăt unei perioade de două luni în care acest post strategic a rămas vacant în urma misterioasei demiteri a predecesorului său, transmite AFP.
"Schimbările semnificative din cadrul Ministerului Apărării al Chinei includ numirea neașteptată a lui Dong Jun, venit din rândurile marinei militare, care subliniază accentul crescut pus pe Marea Chinei de Sud ca zonă prioritară. Aceasta vine în contextul apropierii alegerilor din Taiwan și creșterii tensiunilor militare în regiune."
@Guguta.com
Li Shangfu, numit în martie ministru al apărării, nu a mai fost văzut în public din 29 august. Cu câteva săptămâni înainte, el vizitase Rusia și Belarus. În octombrie, fără nicio explicație publică, s-a anunțat că a fost demis.
De atunci, Ministerul Apărării a refuzat să dea vreo informație clară cu privire la persoana care asigură interimatul în fruntea celeimai mari armate din lume.
O numire surpriză Dong Jun a fost numit ministru al apărării, a anunțat laconic televiziunea de stat, citând o decizie a Comitetului permanent al Congresului Național al Poporului, parlamentul chinez.
Canalul nu a oferit detalii despre această decizie, care a fost aprobată de președintele chinez Xi Jinping. Dong Jun a fost până acum comandantul marinei, funcție pe care o ocupa din august 2021. El a fost înlocuit în ultimele zile de Hu Zhongming.
Dong Jun a fost anterior șef adjunct al Comandamentului de Sud al armatei chineze, care acoperă Marea Chinei de Sud, unde Beijingul are dispute teritoriale cu țările vecine. Născut în 1961, Dong Jun a fost la un moment dat director al departamentului de pregătire al marinei militare.
Promovarea sa a venit ca o surpriză, subliniază France Presse. Analiștii se așteptau ca Liu Zhenli, un general în vârstă de 59 de ani și actualul șef al Statului Major Întrunit, să devină noul ministru al Apărării. Săptămâna trecută, el a purtat discuții cu omologul său american, generalul Charles Q. Brun Jr. Brun Jr, în prima convorbire la nivel înalt de peste un an între armatele celor două mari puteri ale lumii.
Anunțul vine înainte de alegerile din Taiwan. Numirea unui nou ministru al apărării are loc cu două săptămâni înainte de alegerile prezidențiale din Taiwan, pe care China îl consideră una dintre provinciile sale.
Potrivit Taipeiului, Beijingul a intensificat presiunea militară în jurul insulei în ultimele luni, în perioada premergătoare alegerilor. China susține că este în favoarea reunificării „pașnice” cu acest teritoriu, unde cei 23 de milioane de locuitori sunt guvernați de un sistem democratic. Dar nu a renunțat niciodată la ideea de a recurge la forța militară pentru a obține acest lucru.
Chestiunea Taiwanului este extrem de sensibilă în China, iar autoritățile avertizează în mod regulat Statele Unite, principalul susținător al insulei, împotriva oricărei decizii percepute drept o aprobare pentru independența oficială.
În ultimele săptămâni, tensiunile au fost, de asemenea, foarte mari cu Filipine în Marea Chinei, unde s-au înmulțit incidentele între navele celor două țări.
Numirea lui Dong Jun, venit din cadrul marinei militare este „un semn că China privește Marea Chinei de Sud ca pe o nouă zonă prioritară”, a comentat pe platforma X politologul Wen-Ti Sung, expert în această regiune la Universitatea Națională Australiană.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.