Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Noi oportunități de angajare pentru persoanele imobilizate

O şansă în plus pentru persoanele imobilizate sau aflate într-o situaţie precară, care sunt în căutarea unui loc de muncă.

"Echipele mobile pentru ocuparea forţei de muncă se vor deplasa direct la persoanele neîncadrate în câmpul muncii, grație echipamentelor donate de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei şi Guvernul Elveţiei. Această inițiativă reprezintă un pas important în îmbunătăţirea serviciilor oferite de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă."

@Guguta.com

Echipele mobile ale oficiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă se vor deplasa la ei şi îi vor informa despre ofertele de angajare. Acest lucru a devenit posibil datorită echipamentelor donate de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei şi Guvernul Elveţiei.

Cele cinci subdiviziuni teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă din Edineţ, Soroca, Străşeni, Leova şi Comrat au primit maşini de teren, laptopuri, printere şi telefoane mobile. Valoarea ajutorului este de 84 de mii de euro.

Natalia Rădvan, şef interimar, Direcția pentru Ocuparea Forței de Muncă Străşeni: „Datorită lor noi vom putea ajunge mai aprope de beneficiarii noştri, vom putea promova imagine instituţiei noastre în teritoriu şi vom putea presta servicii mai calitative şi mai aproape de oameni”.

Felicia Bechtoldt, secretar de stat, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale: „Vor informa ce locuri sunt disponibile, îi vor integra în măsurile active pe care agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă le oferă, cursuri de formare profesională, stagiere”.

Echipele mobile vor putea ajunge la persoanele neîncadrate în câmpul muncii, care nu se pot deplasa la agenţiile teritoriale, pentru a le ajuta să-şi găsească un serviciu.

Guido Beltrani, director, Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova: „Cresc şansele lor pentru a-şi găsi un loc de muncă. Ţara are nevoie de cât mai mulţi oameni integraţi pe piaţa muncii”.

Merle Kreibaum coordonator proiect, Ambasada Germaniei în Republica Moldova: „Scopul este de a crea mai multe oportunităţi pentru ca tinerii să rămână în ţară, să-şi găsească un loc de muncă potrivit”.

Raisa Dogaru director, Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă: „Noi anul trecut am lucrat cu peste 60 mii de persoane în toate subdiviziunile. Acum noi vom monitoriza activitatea echipelor mobile şi sperăm să crească numărul persoanelor inactive care vin la noi”.

Conceptul echipelor mobile face parte din reforma privind îmbunătăţirea serviciilor oferite de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Share: