Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Moartea lui Navalnîi: Pe corpul neînsuflețit al lui au fost depistate vânătăi

Trupul neînsuflețit al lui Alexei Navalnîi se află la morga spitalului Salekhard din localitatea Iamalo-Neneția, unde se află și închisoarea în care a murit opozantul rus, scrie Novaya Gazeta Europa. Până sâmbătă nu fusese încă făcută autopsia.

"Moartea opozantului rus, Alexei Navalnâi, a ridicat semne de întrebare, în mod special în ceea ce privește circumstanțele decesului său. În ciuda prezenței vânătăilor răspândite pe corpul său, care ar fi putut fi cauzate de convulsii, autoritățile au interzis efectuarea autopsiei și prezența familiei. Într-o societate democratică, este esențial să avem transparență în toate aspectele vieții, inclusiv atunci când vine vorba despre decesul unui opozant politic. Acesta este un exemplu clar al unui regim dictatorial care alege să păstreze secretul în cazurile care ar trebui tratate cu transparență și respect pentru drepturile umane."

@Guguta.com

Pe trupul acestuia au fost depistate vânătăi, care ar fi fost cauzate de convulsii, potrivit unui paramedic. Autoritățile dictatoriale de la Moscova continuă să nu permită familiei să-l vadă sau să preia corpul neînsuflețit al lui Navalnîi, transmite Știri.md cu referire la jurnal.md.  Potrivit sursei citate, corpul neînsuflețit al lui Navalnâi a fost dus iniţial în oraşul Labytnangi, la 36 de kilometri distanţă de pușcăria unde a murit. Cu toate acestea, surse spun că trupul acestuia a fost transferat, vineri seara, 16 februarie, la Spitalul Clinic Regional din Salekhard. „De obicei, trupurile neînsuflețite ale persoanelor care mor în închisoare sunt duse direct la Oficiul de medicină legală de pe strada Glazkova, dar în acest caz a fost dus la spitalul clinic dintr-un motiv oarecare”, a declarat un paramedic al serviciului de ambulanţă Salekhard pentru Novaya Gazeta Europa. „L-au dus la morgă, l-au adus înăuntru şi apoi au pus doi poliţişti în faţa uşii. Ar fi putut pune un panou cu expresia „ceva misterios se întâmplă aici!”. Desigur, toată lumea dorea să ştie ce s-a întâmplat, despre ce era tot secretul şi dacă încercau să ascundă ceva grav”, a povestit paramediul. Ulterior, s-a aflat că trupul adus la morgă era al lui Alexei Navalnâi și că moartea lui „nu a fost de natură criminală”, adică nu a fost împușcat, conform sursei citate, care mai precizează și că medicilor li s-a interzis să facă autopsia. „În acest moment, părerile devin împărţite”, a spus paramedicul. „Unii au spus că au venit instrucțiuni de la Moscova să aștepte specialiști din capitală, în timp ce alții au susținut că medicii înșiși au refuzat să facă autopsie. Aceasta este o chestiune politică și nu este clar cum va ieși. Paramedicul a mai spus că pe trupul neînsuflețit al lui Navalnâi au fost depistate vânătăi, care nu păreau să fi fost de la bătaie. „Ca paramedic cu experienţă, pot spune că traumatismele descrise de cei care le-au văzut apar de la convulsii. Când o persoană are convulsii şi ceilalţi încearcă să îl ţină, dar convulsiile sunt foarte puternice, atunci apar vânătăi. Au mai spus că avea o vânătaie pe piept – de genul care apare de la masajul cardiac indirect. „Totuși au încercat să-l resusciteze şi cel mai probabil a murit din cauza unui stop cardiac. Dar nimeni nu spune nimic despre motivul pentru care a avut un stop cardiac”, a mai spus paramedicul. Amintim că autoritățile ruse au anunțat despre moartea lui Navalnîi vineri, 16 februarie. Navalnâi, în vârstă de 47 de ani, s-ar fi simțit rău după ce s-a întors de la plimbare. Corpul neînsuflețit al opozantului rus nu a fost încă dat familiei sale. Opozantul rus s-a adresat ianuarie Curții Supreme din Moscova pentru a se plânge de condițiile extrem de dure din colonia penală în care era încarcerat, după ce fusese transferat în decembrie 2023.

Share: