Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Mircea Geoană va efectua vizite în Germania și Regatul Țărilor de Jos

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, va efectua, în perioada 15-17 mai, vizite oficiale în Germania și Regatul Țărilor de Jos.

"Înaltul oficial NATO, Mircea Geoană se pregătește pentru o serie de evenimente importante, între care un discurs despre viitorul NATO și o întâlnire cu Ministrul Apărării din Olanda. Totodată, Geoană va participa la mai multe discuții despre rolul NATO în contextul schimbărilor globale și va celebra două decenii de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică."

@Guguta.com

Așadar, pe 16 mai, înaltul oficial va ține un discurs privind viitorul NATO, după 75 de ani de la înființarea Alianței - în cadrul Conferinței „Rolul Germaniei în politica internațională de securitate”, organizată de Konrad Adenauer Stiftung (KAS), transmite Știri.md. Ulterior, Secretarul General Adjunct al NATO va participa la o recepție dedicată aniversării a 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică găzduită de KAS, Forumul Germano-Român și Ambasada României în Republica Federală Germană. Miercuri, 15 mai,  Mircea Geoană va lansa volumul „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO". Evenimentul va începe la ora 20:00, în Sala de conferințe a „Europäisches Haus” (Unter den Linden nr. 71, 10117, Berlin). Cu acest prilej, Mircea Geoană va participa la o conversație publică în prezența membrilor comunității românești, moderată de jurnalistul Robert Schwartz. La final va susține o sesiune de autografe. Vineri, 17 mai, Mircea Geoană va deschide Conferința „NATO Cyber Defence Pledge”, la Haga, Regatul Țărilor de Jos. În context, înaltul oficial va avea și o întâlnire bilaterală cu Ministrul Apărării din Olanda, Kajsa Ollongren. Secretarul General Adjunct va merge apoi în campusul din Haga al Universității Leiden, unde va ține un discurs despre rolul NATO într-o lume în schimbare și va participa la o discuție cu studenții și reprezentanții comunității think-tank din Haga.

Share: