Guguta .

Guguta .

Descoperiți știrile de ultimă oră din Moldova pe cel mai bun agregator de știri! Cu noi, veți fi mereu la curent cu cele mai importante evenimente din țară și din lume. Știri verificate și actualizate în timp real, totul într-un singur loc. Nu ratați nimic - conectați-vă la agregatorul nostru de știri astăzi!

Luați legătura

Ministrul muncii: 40% din copii din sate trăiesc în sărăcie

În Republica Moldova sărăcia a crescut, iar cei mai afectați sunt bătrânii și copiii. În sate, 40% din copii trăiesc în sărăcie, spune ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu.

"Statul a venit în acest an cu o serie de măsuri și programe de suport pentru a ajuta cetățenii să depășească perioada dificilă. Măsurile au inclus creșterea ajutorului monetar pentru încălzire, implementarea unui sistem de compensații și plăți unice pentru familiile vulnerabile. De asemenea, investiții semnificative au fost făcute pentru a ajuta familiile cu copii cu dizabilități severe", a declarat ministrul Alexei Buzu."

@Guguta.com

Din ceste considerente, statul a venit pe parcursului anului curent cu mai multe programe de suport. „Și în acest an am continuat să ajutăm cetățenii să depășească situația dificilă în care ne-am pomenit. Și în acest an am avut o creștere economică foarte mică, practic deloc. Inflația a continuat să fie destul de mare, am rămas încă destul de vulnerabili față de ceea ce se întâmplă în Ucraina, prețurile la sursele de energie rămân destul de mari. Noi în cadrul Guvernului și a Ministerului ne-am concentrat eforturile pentru a ajuta persoanele, familiile din Moldova să depășească cu bine această perioadă dificilă”, a declarat ministrul Alexei Buzu într-o conferință de presă.

Potrivit lui, în primul rând s-a implementat sistemul de compensații pentru a ajuta familiile să acopere o parte din costurile pentru încălzire. Până la ora actuală, în sistem au fost înregistrate 777 de mii de solicitări de compensații. A fost majorat de la 700 la 800 de lei ajutorul monetar pentru perioada rece a anului. Și numărul beneficiarilor s-a mărit până la 260 de mii de gospodării.

Alexei Buzu a trecut în revistă plățile acordate familiilor cu copii, familiilor în care sunt persoane în etate și persoane cu dizabilități.

 

„Pe lângă pensii, alocații, programe de compensații, plata monetară pentru perioada rece a anului, autoritățile au oferit plăți unice care variază între 3-5 mii de lei pentru 157 de mii de familii vulnerabile – cu vârstnici, cu copii, cu persoane cu dizabilități”, a punctat ministrul.

El s-a referit și la alocația lunară pentru veterani, care la începutul acestui an era în mărime de 700 de lei, iar la sfârșitul anului a ajuns la o mie de lei. Începând cu 1 ianuarie 2024 alocația lunară pentru veterani va fi de 1.250 de lei.

Ministrul mai spune că un alt rezultat sunt investițiile semnificative pentru a ajuta familiile cu copii cu dizabilități severe. În acest an statul a angajat circa 900 de asistenți personali.

Share: