Ministrul Energiei: Moldova poate cumpăra în continuare gazul rusesc
- mold-street
- 15 martie, 2024
- 11:48
Atât timp cât în Republica Moldova și în Uniunea Europeană nu există o decizie politică de impunere a unor sancțiuni pe gazul rusesc, acest combustibil va fi tratat ca orice alt gaz de pe piață, susţine ministrul Energiei, Victor Parlicov.
"În contextul tensiunilor economice și politice internaționale, autoritățile din Republica Moldova și Uniunea Europeană examinează oportunitatea adoptării unor măsuri de sancționare sau restricționare a importurilor de gaze din Federația Rusă. Cu toate acestea, decizia finală depinde de multiple variabile, inclusiv considerente comerciale, tehnice și de securitate, precum și de posibilele consecințe legale ale încălcării contractelor de furnizare existente."
@Guguta.com
Oficialul a precizat în cadrul unui club de presă organizat de Şcoala de Jurnalism din Moldova, că nu exclude posibilitatea adoptării unei hotărâri prin care vor fi impuse sancțiuni, limitări sau taxe suplimentare la gazele rusești, transmite Știri.md cu referire la mold-streeet.com. Nu există o decizie politică Totodată, Victor Parlicov a comunicat că asemenea decizie nu poate fi luată de minister, ci doar la nivel înalt. Ministrul a amintit că din punct de vedere politic, nici la nivelul Uniunii Europene și nici în Republica Moldova nu este adoptată vreo decizie de interzicere a achizițiilor de gaze din Federația Rusă. „Din punct de vedere tehnic, din punct de vedere comercial și din punct de vedere al pregătirii pieței, noi putem trăi foarte bine, cel puțin pe malul drept, pe malul stâng va fi mai greu, fără gaz de la Gazpromˮ, a declarat Victor Parlicov. Ministrul a menționat că toată iluzia independenței regiunii transnistrene se bazează pe gaz de facto gratuit care vine din Federația Rusă. Potrivit lui, cei din regiunea transnistreană trebuie să-și crească pe interior prețurile la gaz și să învețe să le plătească, pentru că formula în care ei beneficiază de gaze de facto gratuite din partea Gazprom „nu va dura la nesfârșitˮ. Anterior, atât conducerea Moldovagaz, cât şi ministerul energiei au anunțat că Republica Moldova ar putea reveni la achiziția de gaz rusesc, dacă prețul oferit de Gazprom va fi mai mic decât prețurile de pe piața internațională. La sfârșitul lunii decembrie 2023, Energocom și Moldovagaz au semnat un contract de vânzare – cumpărare a gazelor naturale, care prevede livrarea unui volum de gaz de 451 milioane metri cubi pentru perioada ianuarie – aprilie 2024, la prețul de 550 euro pentru o mie de metri cubi. În consecinţă din luna mai 2024, Moldovagaz ar putea reveni la achiziţiile de gaze de la Gazprom. Anul trecut Republica Moldova nu a cumpărat gaze de la Gazprom, pentru că erau mai scumpe decât cele de pe piața Internațională. Or, de la 1 octombrie 2022, Gazprom a redus livrările de gaze în Republica Moldova, la un volum de 5,7 milioane metri cubi pe zi, ceea ce a dus la aparţia unui deficit de gaze şi o criză energetică în ţară în lunile octombrie-noiembrie 2022. În consecinţă, de la 1 decembrie 2022, Republica Moldova nu mai importă gaze de la Gazprom, iar livrările din Rusia iau calea regiunii transnistrene. O mare parte din metn este folosit la producerea energiei electrice de câtre Moldgres, care ulterior este livrată consumatorilor din Republica Moldova. Ce spun autorităţile Uniunii Europene În februarie 2024, Fluxys, operatorul de transport de gaze naturale din Belgia, care deține un terminal de gaze în Zeebrugge, unul dintre principalele noduri de tranzit pentru gazul natural lichefiat (GNL) din Rusia, a anunţat autorităţile UE că nu poate opri unilateral importurile din Rusia, din cauza încălcării contractului, a consecințelor legale și a amenzilor. În consecinţă Fluxys a întrebat Comisia Europeană dacă intenționează să propună sancțiuni Consiliului pentru importurile rusești de GNL/gaz sau are în vedere măsuri alternative la pachetele de sancțiuni care îi pot permite Fluxys să își încheie contractul cu furnizorul din Rusia (Yamal), evitând în același timp procese și amenzi. În răspunsul său, Comisia Europeană a explicat că, deși unele state membre au încetat deja importul de GNL de origine rusă, nu există restricții UE privind importul de gaze naturale din Rusia, fie prin conducte, fie ca GNL. Cu toate acestea, Comisia a îndemnat în repetate rânduri statele membre să reflecteze asupra oportunității importurilor de GNL din Rusia. Comisia Europeană a subliniat în continuare că pachetul convenit politic privind piața hidrogenului și a gazelor decarbonizate va permite statelor membre să adopte restricții privind furnizarea de gaze naturale, inclusiv GNL, din Rusia sau Belarus, cu scopul de a proteja interesele esențiale de securitate ale statelor membre. state sau ale UE.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.