Comitetul Executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a decis să excludă din partid consilierii raionali, dar și membrii conducerii organizației teritoriale din Drochia. Anunțul a fost făcut de către socialiști pe pagina de Facebook a formațiunii.
"Conform unei decizii recente, mai mulți membri ai PSRM au fost demiși din funcții pentru că ar fi votat pentru alegerea unui reprezentant PAS în funcția de președinte al raionului Drochia, contrar avertismentelor liderului lor, Igor Dodon. Este clar că există tensiuni interne semnificative în cadrul partidului, cu un accent pe alinierile politice și fedeltatea membrilor."
@Guguta.com
Potrivit deciziei, aceștia au fost demiși din motiv că ar fi votat pentru alegerea în funcția de președinte al raionului a unui reprezentant PAS.
„Alegerea neconformă a președintelui raionului Drochia a avut loc în pofida discuțiilor pe care conducerea PSRM le-a avut în ultimele zile cu membrii PSRM din Drochia unde s-a convenit contrariul”, a argumentat formațiunea.
Menționăm că, astăzi, 27 decembrie 2023, a fost convocată ședința Consiliului Raional Drochia în cadrul căreia a fost aleasă conducerea raionului. Astfel, președinte a fost ales Vasile Cemortan, din partea PAS, iar consilierii socialiști Tatiana Botnari și Igor Jidras, au fost aleși ca vicepreședinți.
Am solicitat o reacție din partea consilierului PSRM Tatiana Botnari, dar deocamdată nu am primit un răspuns din parte ei.
Săptămâna trecută, Igor Dodon a avertizat consilierii raionali din țară, membri ai PSRM că există o poziție categorică a partidului și le interzice să voteze președinți PAS în alte raioane ale țării. Igor Dodon a cerut atunci demisia a cinci vicepreședinți de raioane, membri ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, pentru că aceștia ar fi votat în consiliile raionale pentru alegerea a unor membri PAS în funcțiile de conducere.
Socialiștii „mustrați” fac parte din consiliile raionale din Cahul, Căușeni, Ștefan-Vodă, Anenii Noi și Șoldănești.
Cod Portocaliu în Moldova: Îndemnul Poliției pentru șoferi și pietoni
Știri Recente
După o pauză de câteva zile, agricultorii au revenit în fața Guvernului
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Problema punctelor de control în Zona de Securitate, discutată la ședința CUC
- 08 decembrie, 2023
- 22:46
Alertă umanitară în Fâșia Gaza: UNHCR avertizează asupra unui potențial exod catastrofal
- 07 decembrie, 2023
- 12:29
Daily Newsletter
Get all the top stories from Blogs to keep track.